ASU Politehnica testează un atacant trecut pe la CSU Craiova şi un...

ASU Politehnica testează un atacant trecut pe la CSU Craiova şi un puşti remarcat de AC Milan. Ce post a rămas descoperit

0
DISTRIBUIȚI
Răzvan Gorovei Foto: Florin Ceauşu – prosport.ro

Formaţia timişoreană finanţată de suporteri a început cantonamentul de la Băile Herculane în efectiv redus. Portarul Paul Iordache nu a mai fost de acord cu condiţiile propuse de ASU Politehnica şi va reveni la CSM Lugoj. În schimb, tehnicianul Sorin Brîndescu are sub comandă încă două nume noi: juniorul Vlad Bâte, fost câştigător al Milan Junior Camp, şi atacantul Răzvan Gorovei, trecut pe la grupări precum CSMS Iaşi şi CSU Craiova.

ASU Poli rămâne deocamdată doar cu doi portari în lot: Markos Gakos şi Victor Gîrlea. Paul Iordache nu a acceptat până la urmă condiţiile financiare de la echipa timişoreană din B, deşi iniţial conducerea alb-violeţilor era sigură de semnătura şi prezenţa jucătorului în cantonament.

Formaţia de pe ”Știința” s-ar putea întări, în schimb, în compartimentul ofensiv.


Atacantul Răzvan Gorovei a sosit în stagiul centralizat de la Băile Herculane. Conform druckeria.ro costul deplasării a fost suportat de impresarul jucătorului iar acesta va fi decontat dacă ieșeanul confirmă. Crescut la Noua Generație și Politehnica Iași, Gorovei s-a remarcat în Liga a II-a, debutând la o vârstă fragedă pentru CSU Craiova. Pentru olteni a marcat un gol în opt apariții de-a lungul sezonului 2013-14. El a mai jucat în același eșalon pentru CSMS Iași și apoi pentru Săgeata Năvodari. În toamnă a evoluat la Știința Miroslava, marcând de două ori pentru gruparea de Liga a III-a din zona Moldovei.

Vlad Bâte, în urmă cu cinci an. Foto: banatsport.ro

Bâte, puștiul observat de milaniști

ASU Poli are 21 de jucători în cantonament la Băile Herculane împreună cu mezinul Vlad Bâte, jucător de la juniorii B ai LPS Banatul împrumutați la alb-violeți. Născut în 2001 acesta s-a remarcat în urmă cu cinci ani la prima ediție Milan Junior Camp la Timișoara. Antrenorii rosso-nerilor au fost impresionați de micuțul mijlocaș stânga și l-au desemnat câștigător pentru zona României. Prin urmare puștiul originar din Recaș s-a bucurat de un stagiu pe San Siro.

Timișorenii din Liga a II-a mai așteaptă în zilele următoare concretizarea înțelegerii cu un mijlocaș central.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.