Grindeanu, premierul lacheu devenit complicele mafiei

Grindeanu, premierul lacheu devenit complicele mafiei

7
DISTRIBUIȚI

Ordonanța de urgență adoptată, la ceas de seară, de guvernul condus de Sorin Grindeanu este una dintre cele mai jegoase manevre politice ale ultimilor ani, aceasta având ca unic scop salvarea lui Liviu Dragnea de o posibilă condamnare în dosarul în care este judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru că nu există nicio justificare logică, de exemplu, pentru pragul de 200.000 lei prejudiciu la abuzul în serviciu, în condițiile în care șeful PSD este acuzat de un prejudiciu de peste 100.000 lei. Cu noua prevedere poate zâmbi sfidător și sigur că va fi achitat, căci în cazul lui, brusc, nu mai este vorba de o infracțiune și i se aplică legea mai favorabilă.

Oricât a încercat Sorin Grindeanu să se țină bățos în această perioadă, a sfârșit lamentabil, confirmând cele mai critice voci care spuneau nu este decât o marionetă a lui Dragnea. Una care s-a vrut puțin mai rigidă. Dar cam atât.


Primul ministru a încercat să se detașeze de subiect, lăsându-l la înaintare pe tupeistul ministru al Justiției, Florin Iordache, care, în această seară, ne-a readus aminte de tupeul și aroganța baronilor roșii din perioada lui Adrian Năstase.

Inutilă ascunderea în spatele lui Iordache, pentru că guvernul este condus de Grindeanu și el poartă întreaga responsabilitate. Dacă stai în aceeași cameră cu unii care violează-n grup și nu faci nimic ca să împiedici violul, ești și mai vinovat. Faptul că doar stai pe scaun și privești trăgând din țigară siluirea în direct nu te face erou.

Sorin Grindeanu devine, de acum, complicele moral al tuturor mafioților cu gulere albe și al tuturor membrilor crimei organizate care vor fi scăpați de prevederile adoptate în secret. Pentru că schimbările legate de denunțarea faptelor penale în șase luni va lovi dur în cei care încearcă zi de zi să lupte, de exemplu, cu traficanții de droguri, tot mai mulți și tot mai bine organizați. Anchetatorii sunt acum fără una dintre cele mai puternice arme – negocierea pentru a putea ajunge spre vârful rețelelor de crimă organizată.

Nici nu mai contează dacă Grindeanu va mai rămâne sau nu prim ministru. Pentru popor va fi, pentru totdeauna, cel care l-a slugărit pe Dragnea ca să scape de pușcărie. A preferat să rămână premierul lacheu care l-a servit întocmai și la timp pe jupânul de la Teleorman, decât să fie fost prim-ministru al României cu coloană vertebrală.

7 COMENTARII

  1. GUVERNUL GRINDEANU A LEGALIZAT MAFIA ÎN ROMÂNIA
    ACESTA ESTE REZULTATUL BLATULUI DE LA ALEGERILE PARLAMENTARE DINTRE PARTIDELE PENALE.
    Guvernul Grindeanu a dat Ordonanța de urgență care legiferează mafia în România! Guvernul a dat liber la corupți! Acest Guvern putred şi-a atins scopul de a scăpa corupții de la vârful politicii de răspunderea în Justiție pentru faptele penale savârşite. Acest focar de putreziciune, acum numit Guvern, a legiferat mafia şi trebuie asanat de urgență! Folică Petrică

  2. si ce e si mai trist , o astfel de decizie suna a DICTATURA ! Poate chiar mai rau, si in dictatura de neuitat pina la ´89 se mai retineau „tovarasii” din frica pentru legea 18-ilicit. Dar acum ? Frauda ? Ce e aia ? cine fura azi un ou , mine fura un bou …. povesti/zicale de adormit copiii. Apropos copii, daca Grindeanu tot are nemosag in invatamint, poate sa schimbe si programa de invatamint. Materie nou: Cum sa furi eficient, pina la 200.000 fara frica de pedeapsa. Si asta introdusa deja la clasa intii. Si mai suna si a mari planuri de viitor. Cine stie cit are de gind Grindeanu sa agoniseasca din functia lui de prim (hot) al tarii , atunci da, o lege care sa-l apere.
    Tara lui Papura Voda, manechinul Grindeanu !

Dă-i un răspuns lui Robitul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.