ACS Poli a fost învinsă la un scor sever de campioana Astra Giurgiu în prima manșă a semifinalelor Cupei României. Gazdele s-au impus cu 4-1 (2-1) după un meci cu un ritm bun dar presărat cu numeroase greșeli de arbitraj. Bănățenii au egalat prin Popovici după o fază început dintr-un ofsaid, în timp ce ambele reușite de astăzi ale lui Constantin Budescu au venit în urma unor penalty-uri obținute ușor de atacantul Astrei.
Ionuț Popa a păstrat aparent modulul din ultimul joc de campionat. La Giurgiu a fost menajat Straton, în poartă trecând omul ”de Cupă” Curileac, în timp ce Scutaru i-a luat locul lui Cânu în defensivă. Au fost singurele modificări față de duelul cu Gaz Metan.
Începutul nu a fost grozav pentru oaspeți. În minutul 3 Artean și Soljic se încurcă în careu aproape de aut, Budescu se infiltrează, cade ușor la piciorul pus moale de croat și se dictează foarte ușor penalty. De la punctul cu var jucătorul ”faultat” îl învinge pentru prima dată pe Curileac. Avantajul gazdelor nu a durat însă mult. Tot o eroare de arbitraj face ca Mailat să scape dintr-un ”ușor” ofsaid spre poarta lui Iliev. Tânărul jucător al bănățenilor a avut meritul că și-a păstrat cumpătul și a pasat simplu în minutul 9 pentru colegul Popovici: 1-1. După golul egalizator oaspeții au avut mai mult curaj și avânt. Totuși, Astra a fost mai periculoasă în continuare. După ocazia din primul minut, Ioniță îl ia la țintă pe portarul timișorenilor (min. 17), apoi Teixeria și Niculae reiau imprecis din situații destul de bune. Brazilianul a zguduit și bara din dreapta lui Curileac. ACS Poli putea să fie mai periculoasă pe câteva contre, dar elevii lui Popa au fost trădați și de starea fizică pe parcursul reprizei. Până la urmă Astra a preluat conducerea în minutul 36, când Săpunaru a marcat cu capul din centrarea lui Budescu.
Budescu, lovit de un ”picior-fantomă”
1-2 nu era un scor rău pentru prima manșă. Dar vine și minutul 51. După ce la faza anterioară Budescu putea primi pe drept un nou penalty la intrarea lui Neagu, îl obține însă după un nou duel în careul lui ACS Poli, culmea, după o fază la care Bocșan pare că ratează intervenția dar nu-l atinge cu piciorul pe atacantul advers.
Arbitrul Adrian Comănescu arată însă din nou punctul cu var, acolo de unde Constantin Budescu face dubla.
Deși bănățenii se pot plânge de arbitraj, ACS Poli a lăsat mai mult formația din Giurgiu să vină peste ea. Echipa lui Popa putea fi pedepsită din nou în minutul 62, la lovitura de cap a lui Niculae, sau, peste patru minute, când Scutaru se pune ”pup” pentru ca același atacant să-l remarce pe Curileac din câțiva metri. În minutul 76 gazdele aveau însă să marcheze și ”curat”. Ioniță e găsit liber în careu și saltă balonul peste mult încercatul portar al vizitatorilor: 4-1. În ciuda intrărilor lui Drăghici și Pedro Henrique timișorenii au ajuns în continuare greu la poarta lui Iliev în partea a doua. Putea fi, în schimb, chiar 5-1 în prelungiri, dar Florea a fost blocat în ultimă instanță. La faza următoare Budescu a cerut încă o lovitură de pedeapsă.
Manșa retur a semifinalei din Cupa României, de pe ”Dan Păltinișanu”, va avea loc în perioada 16-18 mai.
Astra Giurgiu: Iliev – Oros, Săpunaru, Fabricio – Al. Ioniţă, Seto, Lovin (46 Nicoară), J. Morais – Budescu, Teixeira (74 D. Florea) – D. Niculae (76 Dandea). Antrenor: Marius Şumudică.
ACS Poli Timișoara: Curileac – B. Străuț, Bocșan, Scutaru, Neagu – Soljic, Artean, Novak (56 Drăghici) – Croitoru (cpt., 79 Bârnoi) – Mailat (70 P. Henrique), Popovici. Pe bancă: Smaranda – Haruț, Cânu, A. Ignea. Antrenor: Ionuț Popa.
Reacțiile antrenorilor
Ionuț Popa nu a criticat azi arbitrajul, recunoscând superioritatea giurgiuvenilor. ”Adversarul nostru a jucat foarte bine. Am încercat să opunem o rezistență. Ne-au lipsit șapte titulari. Nu sunt supărat pe jucători. Pe mine mă interesează acum ca după ce ajung la Timișoara să ne refacem cât mai repede. Și medical și după efort. Pentru ca luni la jocul de campionat, foarte important pentru noi, să avem echipa aptă. Eu personal nu am comentat și arbitrii sunt oameni, pot să greșească. Și jucătorii au făcut erori mari…”, a declarat ”principalul” lui ACS Poli pentru Digisport.
”Un meci controlat de noi în totalitate. Am ratat cât un campionat întreg, dar am și marcat de patru ori. S-a văzut că avem jucători de calitate. Felicit echipa adversă, antrenorul advers. Au marcat și ei, s-au deschis… Cred că am mai avut vreo două penalty-uri, jucătorii lor au avut niște atacuri incredibile. Nu știu dacă au fost sau nu au fost cele acordate corect, dar nu cred că poate fi contestată victoria noastră”, a spus și Marius Șumudică, tehnicianul Astrei Giurgiu, pentru aceeași sursă.