Moţiunea împotriva guvernului Grindeanu, citită în Parlament. Ce spune Liviu Dragnea despre...

Moţiunea împotriva guvernului Grindeanu, citită în Parlament. Ce spune Liviu Dragnea despre demisia sa

1
DISTRIBUIȚI

Moțiunea de cenzură depusă de PSD la adresa guvernului condus de Sorin Grindeanu a fost citită astăzi în Parlamentul României. Ședința de plen a fost condusă de Liviu Dragnea, șeful PSD și președinte al Camerei Deputaților, iar texul moțiunii a fost citit de Mihai Fifor, senator PSD de Dolj.


Votul pentru moțiunea de cenzură semnată de 222 de parlamentari se va da miercuri. Pentru a demite guvernul Grindeanu, conducerea PSD are nevoie de 233 de voturi. Astăzi, la citirea moțiunii au fost prezenți în Parlament 216 parlamentari. Premierul Sorin Grindeanu nu a luat parte la citirea moțiunii de cenzură, surse din cadrul guvernului susținând că acesta ar fi nemulțumit că moțiunea nu a fost depusă cu respectarea legii.

„Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenți au fost plecați din țară. Ajung în seara asta sau mâine. Alții ajung marți. Pe noi ne-a interesat să avem numărul de semnături peste limita din Constituție. Noi stabilisem deja de joi că vom depune moțiunea luni. Am luat decizia de a o depune astăzi pentru a scurta perioada de incertitudine în care ne aflăm. Eu am mai gestionat o moțiune de cenzură. Este important votul de miercuri care va fi unul masiv. Am vorbit cu parlamentarii de la Iași pe care presa îi dădea că nu vor vota. Toți parlamentarii au semnat moțiunea”, a declarat Liviu Dragnea după citirea moţiunii. Întrebat dacă va da curs solicitării lui Sorin Grindeanu de a demisiona din fruntea PSD, Liviu Dragnea a precizat că a discutat cu colegii din Comitetul Executiv Național al PSD care i-au transmis că nu se pune problema să răspundă unei astfel de solicitări.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.