Lăuta și drumul spre măiestrie: un vechi instrument muzical stârnește noi pasiuni,...

Lăuta și drumul spre măiestrie: un vechi instrument muzical stârnește noi pasiuni, peste secole

0
DISTRIBUIȚI

Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, asemănător cu cobza, foarte răspândit în Europa secolelor XVI-XVIII, în timpul Renașterii și al Barocului. A fost cel mai apreciat instrument al perioadei. Era instrumentul ideal.

Lăuta a evoluat de-a lungul timpului și acum nu reprezintă un singur fel de instrument, ci o întreagă familie de instrumente din ce în ce mai sofisticate. Fiecare model necesită altă tehnică de digitație, iar trecerea de la un instrument la altul nu se face ușor.

Pe lăută se puteau interpreta piese vocale polifonice și melodii complexe. Pe atunci nu exista în practica muzicală transpunerea în scris a vocilor care trebuiau interpretate pe instrument. Interpreții de lăută trebuiau să memoreze fiecare piesă muzicală și să o redea fără ajutorul unei partituri. Nivelul de măiestrie necesar pentru a fi cântăreț la lăută atunci e unul greu de imaginat astăzi. Francesco Spinacino și Joan Ambrosio Dalza, doi compozitori italieni, au fost primii care au transcris muzica într-un sistem de notație specific pentru lăută, numit tabulatură, în care erau notate pozițiile degetelor pe corzi, iar deasupra era specificată partea ritmică a piesei muzicale.

Importanța instrumentului în peisajul cultural al artei renascentiste este relevată prin faptul că lăuta devenise personaj, apărând în prim planul tablourilor unor pictori celebri. Una dintre cele mai controversate picturi a lui Caravaggio este „Cântăreț la lăută”. Tânărul din imagine se presupune că era amantul pictorului. Caravaggio era un bun cunoscător al lăutei. În Italia au existat experți care au studiat operele pictorului și au reușit să reproducă lăute după acele picturi. În unele tablouri se poate vedea până și materialul din care era făcut instrumentul sau tehnica de răsucire a intestinului de oaie din care era făcută coarda. În piesele lui Shakespeare apar „song”-uri care fuseseră compuse pentru a fi cântate pe lăută. Tabulaturile acelor songuri s-au păstrat până în ziua de azi.

De la pictură la instrument

Caius Hera a studiat chitara clasică iar în ultimul an de facultate și-a comandat prima lăută. Pasiunea lui pentru lăută a pornit tot de la picturile din Evul Mediu și din Renaștere. A fost fascinat de instrumentele muzicale care apăreau în acele opere și a fost curios să afle cum sună instrumentele de muzică veche. A început să caute înregistrări, prin biblioteci și arhive. A fost greu, dar Caius a avut răbdare și a perseverat datorită pasiunii pentru muzica lăutei, care-l vrăjise.

La început interpreta pe chitară muzică renascentistă. Suna bine, dar nu autentic. Și-a dat seama că trebuie să ia partea de tehnică de la început. S-a apucat serios de treabă. Deși lăuta seamănă cu chitara, tehnica de interpretare este complet diferită. De la poziția mâinilor și a degetelor pe corzi până la felul în care ciupești coarda, cu buricele degetelor. Nu avea cum să afle toate aceste lucruri decât prin multă muncă și studiu. Picturile i-au fost de ajutor. Acolo a văzut care e poziția corectă a mâinii cântărețului pe instrument.

Drumul spre măiestrie

Ascultând constant muzică veche și studiind, a început să facă legătura dintre picturile văzute și instrument. În 2005 a început să meargă la cursuri de măiestrie. Exista pe-atunci un singur interpret – Deak Endre din Carei, primul lăutist autentic de la noi din țară, cu care Caius s-a împrietenit.

Împreună cu Deak Endre și cu formația lui, Colegium, au cântat peste tot prin țară. După moartea lui Deak, Caius a rămas singurul care cânta muzică veche în România.

A colaborat cu Codex și cu Márta Sebestyén, o artistă foarte cunoscută de muzică folclorică, din Ungaria, care în 1996 a primit premiul Grammy pentru colaborarea cu Deep Forest și în 2010 a devenit artist UNESCO. Ea e cea care l-a descoperit și lansat pe Caius în spațiul internațional.

Drumul lui Caius spre măiestrie a continuat. La Schola Cantorum din Basel (Elveția) a aprofundat, timp de doi ani, tehnica specifică lăutei. Acolo se studiază lăuta din anul 1930. Pentru cei de la Schola Cantorum, ca și pentru multe alte instituții de învățământ superior din Europa, istoria muzicii e foarte importantă.
Cum au ajuns europenii de azi să promoveze muzica veche explică muzicianul: „în secolul XIX muzica a luat o direcție ciudată, din ce în ce mai abstractă, iar oamenii începuseră să asculte muzica mai mult cu creierul și mai puțin cu sufletul. Și încetul cu încetul s-a ajuns la o saturație. Au fost experimente din ce în ce mai ciudate, până când au revenit la muzica veche, la origini. Au realizat că repertoriul pentru lăută este foarte vast și au descoperit atunci tot felul de compozitori, printre ei unii foarte buni. De aceea în marea majoritate a țărilor europene se studiază lăuta la facultățile de profil. Au societăți de lăută, oameni care se adună și organizează concerte, publică culegeri, înregistrări audio/video, conferințe.”

Muzica veche în România

În România nu avem surse istorice legate de viața muzicală a românilor.


Se știe că în Transilvania, în 1540, la Brașov, era un muzician pe nume Valentin Barkfark care avea deja publicate diferite culegeri pentru lăută.

Odată cu revirimentul pasiunii pentru muzica veche cântată la lăută, în Europa și în lume au re-apărut și cei care construiesc instrumentele – lutierii, maeștri artizani, la fel de importanți ca și cântăreții de lăută. În momentul de față sunt mulți lutieri în lume. La noi în țară este un singur lutier, la Târgu-Mureș. El i-a făcut lui Caius majoritatea instrumentelor la care cântă acum.

Încet dar sigur, perseverența lui Caius a dat roade. În timp a reușit să-i contamineze și pe alți muzicieni, prieteni cu el, care cântau la chitară clasică. Unul de la Hunedoara, unul de la Iași, unul de la București și așa dragostea pentru lăută s-a extins în toată țara. Postează pe Internet videoclipuri sau alte informații despre lăută. Așa reușește să ajungă la oameni și să împrăștie pasiunea pentru muzica veche.

„Scopul meu este să creez o comunitate, asta am încercat și cu Lute & Guitar Society din Timișoara. Dar pentru ca asta să se întâmple am nevoie de deschidere. Să putem colabora în continuare cu practicanți pasionați de la noi și să inființăm, de ce nu, o școală de muzică veche. Nici la facultatea la care predau acum nu se învață lăută. Nici nu se înțelege foarte bine acest instrument. De câțiva ani mă ocup cu promovarea lăutei într-o formă simplă și accesibilă. Oameni ar fi, dar e greu și lung drumul și mulți renunță pe parcurs. Poate nu sunt suficient de pasionați încât să fie dispuși să muncească așa mult”, a spus Caius

Caius consideră că e important să dai acces tuturor. Dacă nu ajunge la publicul de rând, nu are cum să atragă oameni noi spre fenomen.

„Primii pași i-am făcut deja. Festivalul Baroc a fost primul eveniment în care am prezentat concerte de lăută și am invitat specialiști din Europa împreună cu care am ținut cursuri de prezentare a instrumentului pentru conștientizarea și familiarizarea publicului cu fenomenul muzicii vechi. Poate în toamna asta o să refac asociația Lute & Guitar Society pe cont propriu. E un fenomen viu și necesar vieții culturale al unui oraș care-și are rădăcinile și-și datorează existența perioadei baroce”, a povestit muzicianul.

La nivel național, muzica veche și lăuta se pot promova prin cursuri de măiestrie, prin CD-uri, prin publicații. Toate astea în colaborare cu profesorii de chitară clasică din țară. În alte țări, studiul la lăută se face de la 6 ani, exact cum se începe la chitară. La noi nu se poate acum decât făcând trecere de la chitară clasică la lăută. O altă opțiune ar fi introducerea studiului de muzică veche în sistemul de învățământ.

În momentul de față Caius ar fi singurul om care are studiile necesare pentru a preda lăuta. Se simte destul de singur și știe că are o responsabilitate mare.

„Dacă faci ceea ce faci cu pasiune și arăți asta, atunci vor fi și alții care vor vrea să facă ce faci tu. Îmi doresc să promovez un instrument frumos, care a fost apreciat sute de ani în Europa”, a încheiat Caius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.