Noul sezon de clubbing din Timişoara se deschide cu invitaţii speciali Mind...

Noul sezon de clubbing din Timişoara se deschide cu invitaţii speciali Mind Against

0
DISTRIBUIȚI

Amatorii de muzici electronice au parte de redeschiderea sezonului de clubbing din database, alături de invitaţii speciali Mind Against, un nume binecunoscut pentru petrecăreţi.

Mind Against au devenit cunoscuţi graţie unei serii de trei E.P.-uri editate la casa de discuri Life and Death după care au revenit din nou în atenţia melomanilor din lumea întreagă alături de un E.P. scos cu producătorul belgian Lockek Grove. Influenţele lor vin din IDM, house şi techno, iar cei doi italieni care alcătuiesc acest proiect Alessandro şi Federico Fognini sunt stabiliţi în Berlin. Producătorii au parte de un an cât se poate de aglomerat fiind invitaţi să susţină o serie de seturi în întreaga lume. În cursul acestei veri, cei doi italieni au participat la festivalurile Electric Castle şi Sunwaves din ţara noastră, fiind invitaţi dealtfel şi la festivalurile Sea Dance (Muntenegru) sau B My Lake (Balaton, Ungaria).


Alături de invitaţii speciali ai nopţii, atmosfera va fi întreţinută şi de Sparkling Byts.

database este un club underground de muzică electronică din Timişoara ce a avut deschiderea în luna octombrie a anului trecut, iar în sezonul trecut aici au fost prezenţi artişti mari precum Audiofly, Carlo Lio, David August, James Zabiela, Jay Lumen, Joey Daniel, La Fleur, Marc Houle, Matthias Tanzmann, Nic Fanciulli, Prâslesh, Petre Inspirescu, Technasia, Traumer, Tube & Berger şi mulți alții. Techno Station a inclus recent în articolul „5 Techno Clubs in Eastern Europe you need to visit” clubul database, alături de alte patru din Serbia, Polonia, Ucraina şi Georgia. Pe viitor, clubul îşi propune să revoluționeze ideea de „viață de noapte”, să implementeze concepte actuale în materie de clubbing, dezvoltate şi inspirate din cele ale marilor cluburi ale lumii, să îşi diversifice gama muzicală, toate astea cu scopul de a convinge publicul că merită să fie apreciat şi iubit, că faima ce a căpătat-o şi continuă să capete nu e în zadar sau efemeră.

Biletele pentru evenimentul care va avea loc sâmbătă 30 septembrie cu începere de la ora 23.59 costă 30 lei în avans, 40 lei la faţa locului până la ora 01 şi 50 lei după.

Foto: Jelmărean Vlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.