Președintele Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu, a postat, astăzi, pe Facebook, un nou mesaj, în care spune că judecătoarele care au ales să nu participe la plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reușind să boicoteze “decapitarea” Inspecției Judiciare, au procedat corect.
“Într-o țară în care incompetența și amatorismul au devenit valori, puciul și revoluția au devenit sinonime pentru firesc. Pentru că firească este reacția celor cinci doamne judecător, care au ales să nu participe la o procedură ce urma să se desfășoare cu încălcarea dreptului fundamental la apărare. Pentru că firească este nevoia reprezentantelor noastre din Consiliul Superior al Magistraturii de a nu își încălca propriile convingeri, acelea care ne-au determinat să le acordam votul. Reafirmarea principiilor care trebuie să stea la baza unei justiții independente și corecte înseamnă că judecătorii își înțeleg menirea, își asumă responsabilitatea funcției. De prea mult timp, cu sabia “obligației de rezervă” deasupra capului, judecătorii au ales să nu se implice”, a scris Adriana Stoicescu, pe rețeaua de socializare.
De asemenea, președintele Tribunalului Timiș consideră că este important ca vocea judecătorilor să se facă auzită și ascultată, mai ales că se vorbește despre modificarea legilor justiției, iar reacția celor cinci judecători este “dătătoare de speranță pentru întreaga societate”. Totodată, Adriana Stoicescu crede că “reformarea justiției” a fost mult timp doar o temă în dezbaterile publice.
“Judecătorii nu pot accepta transformarea Inspecției Judiciare într-un trofeu; nu pot accepta aservirea instituției menită a garanta o justiție fără abuzuri.
Inspecția Judiciară trebuie să fie independentă, dar, în același timp, să aibă puterea, curajul și capacitatea instituțională deplină, garantată prin lege, de a cerceta plângerile formulate împotriva magistraților. Mesajul transmis de judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii, care au oprit confiscarea Inspecției Judiciare, este acela că judecătorii nu acceptă încălcarea principiilor, a drepturilor și libertăților fundamentale. De prea mult timp “reformarea justiției” este doar o temă și un pretext în dezbaterile politice. A venit timpul ca toți liderii politici, indiferent de partidul din care fac parte, să înțeleagă că justiția este egală pentru toți, motiv pentru care ei înșiși trebuie să treacă peste diferențele partinice și să pună pe primul loc interesul cetățeanului”, a afirmat Adriana Stoicescu.
Președintele Tribunalului Timiș mai propune și organizarea unei dezbateri serioase despre modificările din justiție.
“Dată fiind situația în care se află justiția azi e nevoie de o dezbatere serioasă, la nivel de societate în ansamblul ei, despre ce și cum trebuie făcut pentru a îmbunătăți lucrurile din justiție. E nevoie de o astfel de analiză obiectivă, argumentată și fără părtinire, despre ce merge și nu merge bine în justiție, pentru a îndrepta lucrurile în mod real. Justiția din România trebuie să revină la sobrietatea specifică unei justiții din țările cu democrație consolidate. Adică la o justiție care nu se face la televizor, ci în sala de judecată, cu respectarea tuturor procedurilor și drepturilor conferite de lege”, a scris Adriana Stoicescu.
În final, președintele Tribunalului Timiș spune că reacția celor cinci judecători din Consiliul Superior al Magistraturii este un semnal că judecătorii “nu vor ma sta tăcuți”.
“De prea mult timp discursul public despre justiție e confiscat de persoane fără pregătire juridică, dar cu evidente interese în a denigra întreaga putere judecătorească; de persoane care iau în derâdere drepturile și libertățile consacrate prin lege, și vorbesc despre justiție numai din perspectiva acuzării, niciodată din perspectiva respectării drepturilor celor acuzați sau a garantării independenței judecătorilor. Reacția celor cinci judecători din Consiliul Superior al Magistraturii este un semnal, de la cel mai înalt nivel, că judecătorii nu vor mai sta tăcuți”, a conchis Adriana Stoicescu.