
ASU Politehnica a fost învinsă în runda a 14-a a Ligii a II-a. Dacă despre meciul de Cupă s-a spus că nu trebuia să se joace pentru că e vorba de două ”Poli”, astăzi în județul Ilfov nu trebuia în mod normal să se dispute meciul dintre ”Băieții în ghete” și Sportul Snagov din cauza stării așa-zisului gazon de fotbal. Dar partida totuși a avut loc și gazdele s-au impus la limită, scor 1-0, prin ”eurogolul” lui Cristian Buștea.
”Băieții în ghete” au fost întâmpinați la Ghermănești de un teren plin de bălți, la limita extremă a regulamentului. Cu toate acestea arbitrul Marius Chițu, din Târgoviște, a dat drumul la joc. Conform Radio Timișoara acesta ar fi propus amânarea cu o zi a partidei, variantă care nu ar fi convenit însă nici oaspeților, obligați la o cheltuială în plus.
Pe teren, devenit curând o mlaștină cu pete verzi, ASU Poli a avut prima șansă prin Plămadă în minutul 4. Dar gazdele au deschis scorul la faza următoare. În ciuda condițiilor improprii Buștea a reușit un gol de kinogramă. O ”foarfecă” din fața careului care l-a depășit pe Dur-Bozoancă, prins în față în noroiul din careul mic. În continuare jocul a arătat mai mult a luptă în nămol. Cu timișorenii mai insistenți, dar neinspirați. Terenul greu le-a venit de hac, în schimb, la doi dintre titularii gazdelor, Cornea și chiar Buștea, au fost schimbați din cauze medicale.
ASU Poli și-a continuat atacurile în partea secundă.
După ce au scăpat de o lovitură liberă periculoasă, alb-violeții au fost aproape de egalare în urma unei centrări a lui Ghinescu respinsă greșit de Anca-Trip, dar reluarea lui Staicu cu capul a întâlnit doar bara transversală.
În ciuda dominării oaspeților tabela a rămas neschimbată și trupa lui Bogdan Andone pleacă fără puncte acasă la capătul unui meci care doar a semănat pe alocuri cu jocul clasic de fotbal.

Sportul Snagov: Anca-Trip – Vlădoiu, Lică, B. Stancu (25 Cornea), Voineag – Al. Radu (cpt.), D. Munteanu – Gagnon, Borţoneanu, Buștea (30 A. Manea) – L. Dobre. Antrenor: Valeriu Răchită.
ASU Politehnica Timișoara: Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia (cpt.), Krausz, Taub – Coadă – Sorescu, A. Ignea, C. Predescu, I. Plămadă (46 Staicu) – Bădăuţă. A mai intrat: Ghinescu. Antrenor Bogdan Andone.





