Numărul extrem de mare de peșteri din munții Carașului, chiar mai puțin cunoscute, sunt o adevărată încântare nu numai pentru speologi, ci și pentru cei pe care lumea subterană îi fascinează. Multe dintre acestea, chiar neamenajate în scop turistic, pot fi vizitate, oferind turiștilor inedite priveliști.
„Păduri” de stalactite și tone de guano
În Cheile Gârliștei, străbătute de un traseu turistic, poate fi vizitată Peștera cu Apă, aflată la mai puțin de cinci kilometri de localitatea Gârliște. Drumul spre intrarea în peșteră, mare și perfect ovală, este indicat de albia unui pârâiaș care vine din peșteră și traversează poteca, de multe ori aceasta fiind invizibilă din cauza vegetației. Peștera are aproape 400 de metri dar doar primii 250 de metri pot fi vizitați, accesul fiind blocat de un dop de nisip. Imediat după intrare se deschide o galerie largă și înaltă de aproape nouă metri, care se bifurcă spre capăt în două ramuri.
Apa a modelat în tavan, pe pereți și pe podea forme din cele mai diverse, în partea accesibilă putând fi văzute, pe unele porțiuni, adevărate „păduri” de stalactite, coloane de stalagmite și alte concrețiuni, iar în câteva locuri, depozite considerabile de guano, apreciate la aproximativ 20 de tone. Într-un punct numit “La Altar” se poate vedea o originală “operă de artă” care înfățișează un moș și o babă urcând pe un drumeag spre o căsuță cu ușa deschisă, care a fost modelată de un anonim într-un strat de argilă groasă depus pe locul respectiv. Originala lucrare poate fi admirată aprinzând lumânările care se află în cele două sfeșnice așezate pe margini.
Drumul prin peșteră urmează cursul pârâiașului, o bună parte a acestuia fiind prin albia apei, căci peștera a apărut ca urmare a infiltrării apei în pereții calcaroși ai muntelui. Peștera a fost descoperită abia în anul 1955, ulterior fiind făcute cercetări biospeologice și noi explorări, dincolo de dopul de nisip, care au permis speologilor să cerceteze încă 500 de metri în adâncul peșterii. Celor care doresc să viziteze peștera li se recomandă echipament special, perioada optimă fiind cea care urmează unei perioade de secetă îndelungată.
Viețuitoarele din subteran
În vecinătatea șoselei care leagă Anina de Oravița se află Peștera Ponor Uscată, o peșteră fosilă care măsoară 265 de metri, cu o galerie mai scurtă în partea stângă și galeria principală în partea dreaptă. Peștera a fost săpată de apa pârâului Ponor, care și-a găsit ulterior o altă albie. Intrarea în peșteră se face printr-o deschidere largă, dar mai comunică cu exteriorul și prin trei avene adânci, de fapt spărturi în tavan apărute în urma unor prăbușiri.
Prima sală a peșterii, cu pereții complet concreționați și cu un stâlp de calcar în mijloc, este luminată printr-o fereastră naturală. De aici, drumul continuă spre alte ramificații, una din ele cu remarcabile stalactite. În apa din peșteră trăiesc mai multe specii de crustacei subterani, miriapode și crustacei tereștri și au fost descoperite oseminte de urs de cavernă. Peștera, ușor accesibilă, a fost distrusă în bună parte de lucrări rutiere care au afectat mai ales formațiunile aflate pe podea, dar încă merită vizitată, cu condiția ca cei care vor să o exploreze să fie îmbrăcați cu haine călduroase.
Ferite de apele Minișului
Nu departe de lacul Valea Minișului, într-o porțiune a cheilor, pe drumul ce leagă Anina de Bozovici, se află peșterile lui Miloi, o primă peșteră mai mică și Peștera lui Miloi II, mai mare și bine conservată, cu concrețiuni frumoase. Este destul de ferită de vizitatori de apa Minișului, care trebuie trecută pentru a putea intra în peșteră. Ambele fac parte din același sistem de galerii tăiate de apa Minișului care și-a adâncit valea.
Prima peșteră are o deschidere mare, cu o galerie scurtă din care se desprind mai multe ramificații, iar cea de-a doua are o intrare princpală de cinci metri și alte patru intrări mai mici, iar lungimea ei este de 132 de metri, galeria îngustându-se pe măsură ce se înaintează în adâncurile ei.
Are concrețiuni frumoase și este destul de bine conservată, fiind un extrem de interesant obiectiv turistic al Banatului.
Adăpost pentru animale, colți de urs și obiecte de podoabă
Pe Cheile Nerei, la aproximativ doi kilometri în amonte de Cantonul Damian, Peștera Gaura Porcariului, cu o lungime de 152 de metri, a suferit multe degradări mai ales în prima parte, deoarece multă vreme localnicii au folosit-o drept adăpost pentru animale, așa cum sugerează și primele două săli, numite Sala Cailor cu o înălțime de opt metri, și Sala Oilor, mai scundă și mai întunecoasă.
Dincolo de un prag de pietre făcut de ciobani ca să împiedice trecerea oilor, galeria se îngustează treptat, iar în adâncul peșterii se păstrează concrețiuni frumoase, stalactite numeroase de diferite tipuri și mărimi, cu coloane imense, stalagmite și perle de cavernă. Peștera e populată cu vietăți minuscule iar din săpături s-au scos colți de urs de peșteră și obiecte de podoabă din sticlă și agat, dintr-o epocă încă neprecizată. Intrarea însă e de multe ori greu de găsit, din cauza vegetației care o ferește de privirile trecătorilor, dar vizitarea peșterii nu ridică dificultăți. Peștera poate fi străbătută fără echipament special, dar cu îmbrăcăminte adecvată și o sursă de lumină.
Surse foto: romaniaroute.ro, speotimis.ro, hvp.ro, romanianresorts.ro
