Ora derby-ului dintre cele două Poli Timișoara s-a schimbat. Când va avea...

Ora derby-ului dintre cele două Poli Timișoara s-a schimbat. Când va avea loc jocul din Cupa României

0
DISTRIBUIȚI
Peluza Sud susține ASU Politehnica. Foto: Gabriel Brezeanu

Partida-șoc din 16-imile Cupei României dintre ASU Politehnica și ACS Poli are o nouă oră de disputare. La insistențele formației susținute de druckeri partida va avea loc, mai târziu cu două ore, miercuri, 25 octombrie, de la ora 18.00. De asemenea e oficial și că jocul va avea loc pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, în nocturnă.

Inițial jocul era programat la ora 16.00, cerută de postul care va televiza partida, Digi Sport, total nepotrivită pentru un eveniment la care se așteaptă un public numeros în timpul săptămânii.


”Alb-violeții (n.r. ASU Poli) au făcut o adresă la FRF pentru programarea jocului la o oră mai târzie, o cerere acceptată de forul de la București. De altfel, pe portalul oficial al competițiilor aflate sub egida FRF, frfotbal.ro, programul Cupei României apare după noul program. Astfel, la ora 16:00 se va desfășura meciul stabilit inițial pentru ora 18:00, cel dintre Concordia Chiajna și Astra Giurgiu, iar partida dintre timișorenele Politehnica și ACS Poli figurează la ora 18:00”, notează Druckeria.ro.

Jocul va avea loc până la urmă pe ”Marele oval”. Imediat după tragerea la sorți susținătorii lui ASU Poli vorbeau și de o altă posibiltate.

ACS Poli și ASU Politehnica se întâlnesc în premieră, la nivel de seniori, fie că vorbim de jocuri oficiale sau nu. Până la meciul direct elevii lui Ionuț Popa joacă duminică pe terenul lui FCSB, în timp ce cei ai lui Bogdan Andone întâlnesc sâmbătă Pandurii la Motru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.