Ion Ardeal Ieremia: „Retragerea proiectului de modificare a regulamentului CL Timișoara este...

Ion Ardeal Ieremia: „Retragerea proiectului de modificare a regulamentului CL Timișoara este un semn al rațiunii”. Ce spune Adrian Orza despre argumentele aleșilor locali PNL

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul de schimbare a regulamentului Consiliului Local Timișoara nu a avut câștig de cauză astăzi, fiind retras de liberali după o ședință tumultoasă. Au fost discuții întinse pe parcursul a zeci de minute și, cu excepția consilierilor PNL, cu toții și-au manifestat dezacordul față de proiectul semnat de Grigore Grigoroiu.

„Nu a fost ca în Caragiale. Trebuie să fac un elogiu doamnei Luminița Țundrea, care a avut o atitudine foarte clară, focusată pe fondul problemei, cred că a avut cea mai bună intervenție”, a spus consilierul local PSD Ion Ardeal Ieremia în emisiunea PRESSALERT LIVE. Puține au fost argumentele aduse de liberali pentru proiectul care, printre altele, limita timpul de vorbire al aleșilor locali la trei minute, obligativitatea întrunirilor comisiei ar fi dispărut, iar libertatea de a lua deciziile ar fi fost limitată. „Argumentele aduse nu stau în picioare, pentru că, și dacă vorbim despre eficiență, există un ONG care a dat o analiză foarte tristă în ceea ce privește eficiența consiliului local. Mai grav este că generarea unui proiect de modificare a regulamentului a venit de la o altă instituție, de la Primăria Timișoara. Se poate crea un precedent periculos”, a subliniat Adrian Orza, consilier local independent, aflat în studioul HDV.

Ion Ardeal Ieremia, care a admis furia pe care a avut-o când se afla în drum spre ședința de consiliu local de astăzi, spune că retragerea proiectului este, totuși, un semn al rațiunii.


„Nu am altă explicație. Dacă noi am reușit să retragem un proiect care în câteva puncte a fost opozabil flagrant democrației, rațiunea a funcționat și lucrurile au viitor”, a declarat consilierul local PSD. Eficientizarea ședințelor consiliului local a fost singurul argument adus de peneliști. „Nu poți opune dezideratul eficienței democrației. Dacă te plângă că democrația este ineficientă, naști ce? Putem trage concluzia eronată că dictaturile sunt exemplul eficienței”, a opinat Ion Ardeal Ieremia.

Semnat de consilierul local PNL Grigore Grigoriu, proiectul de modificare a regulamentului Consiliului Local Timișoara pare că-l are mai degrabă ca inițiator pe primarul Nicoale Robu. De altfel, Grigoroiu a fost numit „patefonul primarului” de consilierul independent Adrian Orza. „Grigoriu a fost neinspirat de la început. O dramă este că cei aflați în funcție le place să facă lucrurile astfel. E, totuși, vorba de oameni tineri, cu viitor, care trebuie să-și regândească poziționările față de o anumită structură de conducere”, a fost de părere Orza.

Deși nu a dat prea multe detalii, Ion Ardeal Ieremia a dezvăluit că aleșii locali PSD au propus o altă formă de modificare a regulamentului Consiliului Local Timișoara. Regizorul timișorean crede că ședințele ar decurge mult mai bine dacă „vor fi stabilite într-o manieră fermă forța și prerogativele președintelui de ședință”.

În cadrul ședinței, Grigore Grigoroiu și-a susținut proiectul printr-o comparație cu Parlamentul European, care este alcătuit din 751 de membri. „O astfel de comparație este deplasată. Ședințele de consiliu local nu au ținut niciodată până la miezul nopții. Dacă e să cronometrăm, primarul vorbește cel mai mult. Nicolae Robu greșește că vrea controlul absolut. Are controlul prin majoritate, nu trebuie să impună și regulile de funcționare”, a specificat Adrian Orza.

Întrebat în final ce părere are despre soarta acestui proiect, Ion Ardeal Ieremia a spus că are încredere că nu va avea succes în actuala formă, mai ales după ședința de astăzi, în vreme ce Orza s-a declarat sceptic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.