Filmarea și fotografierea nunților și botezurilor ar putea fi interzise în biserici....

Filmarea și fotografierea nunților și botezurilor ar putea fi interzise în biserici. Ce spune Arhiepiscopia Timișoarei

0
DISTRIBUIȚI

Adio, filmări și fotografii în bisericile din România la nunți sau la botezuri. Potrivit unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aprobată ieri, se vor putea realiza filmări în lăcașurile de cult doar cu acordul centrelor eparhiale și în anumite condiții.

“Filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul centrelor eparhiale, cu obligația respectării normelor liturgice și tipiconale”, scrie în hotărârea adoptată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pe de altă parte, preotul Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoara, ne-a declarat că, deocamdată, nu știe ce prevede exact această hotărâre și dacă vor fi interzise filmările și fotografierea la nunți și botezuri.

“Ce s-a publicat pe site-ul basilica.ro este adevărat, doar că durează câteva zile, cel puțin o săptămână, până hotărârile adoptate de Sfântul Sinod vor fi redactate și apoi trimise tuturor centrelor eparhiale din țară.


Prin urmare, este prematur să ne exprimăm noi acum cu privire la conținutul acestei hotărâri de sinod, pentru că nu știm ce măsuri exacte, concrete prevede. Trebuie să avem hotărârea de sinod în față ca să putem spune exact că este vorba de nunți și botezuri sau este vorba despre filme documentare care se realizează într-un lăcaș de cult sau este vorba despre biserici monument istoric, în care este interzisă fotografierea și filmarea, sau, sau… Când vom primi această hotărâre de sinod, în aproximativ zece zile, vom fi în măsură să punem la dispoziție informațiile care vă interesează. Nu știm la ce se referă exact hotărârea Sfântului Sinod”, a afirmat preotul Ionel Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.