Mânăstirile din Timiș, oaze ideale pentru a petrece zilele de sărbătoare. Un lăcaș de cult, transformat de comuniști în loc de cazare pentru muncitori FOTO

În cea de-a doua zi a lunii februarie, biserica prăznuieşte marea sărbătoare a Întâmpinării Domnului, ziua în care Pruncul Sfânt a fost dus la Tempul din Ierusalim, iar următoarea zi este sărbătoarea Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu, care, prin har divin, s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară venea cu pruncul Iisus în tradiţia legii, împlinindu-se astfel proorocirea care i se făcuse de a-L vedea pe Mesia înainte de moarte. Cei care vor să se reculeagă în acest sfârşit de săptămână într-un loc special o pot face la mănăstiri din judeţul Timiş, aflate nu departe de Timişoara.

Mănăstirea transformată în locuinţe pentru muncitori

La doar 15 kilometri de oraş, nu departe de localitatea Şag, într-un loc din vecinătatea unei păduri în care domneşte liniştea şi pacea, se află mănăstirea Şag-Timişeni, ctitorită în 1944 de episcopul Timişoarei pe atunci,Vasile Lăzărescu, viitor arhiepiscop şi mitropolit al Banatului. Ctitoria de la Şag a funcţionat la început în subordinea mănăstirii de la Partoş şi, iniţial, slujbele se ţineau într-o capelă mică. În 1959 a fost închisă de regimul comunist, la fel ca multe alte mănăstiri din întreaga ţară, a fost preluată de ocolul silvic şi transformată în locuinţe pentru muncitori. Legendele spun că din interiorul mănăstirii se auzeau cântece religioase, iar cel care locuiau acolo erau de-a dreptul înspăimântaţi.

Mănăstirea a fost reînfiinţată în 1968, la insistenţele mitropolitului Nicolae, iar în următorii patru ani a fost construită prima biserică a mănăstirii, pictată de Victor Jurcă din Lugoj, şi o parte din chilii. În scurt timp, aceasta a devenit neîncăpătoare, căci cei care veneau să asculte slujba la mănăstire şi corul măicuţelor plecau de acolo cu pacea în suflet, astfel încât numărul credincioşilor a crescut de la an la an. În anul 2002 a început construirea unei noi biserici, care a fost sfinţită în anul 2013. Pictura interioară a fost realizată în stil bizantin de pictorii Constantin şi Petronia Dumitrescu-Gherghe. Intrarea în curtea complexului religios se face pe o poartă masivă de lemn sculptat, în stilul porţilor ţărăneşti, dincolo de aceasta aflându-se o grădină cu alei înconjurată de clădirile în care se află chiliile maicilor, odăi pentru pelerini, biblioteca, ateliere de pictură şi croitorie şi alte anexe gospodăreşti.

Mănăstirea cu un izvor sub altar

Nu departe de Timişoara se află şi mănăstirea Cebza, pe drumul care se ramifică de la Jebel spre Ciacova. Cele mai vechi informaţii despre această mănăstire, unde astăzi trăiesc în jur de 20 de călugăriţe, vorbesc despre un vechi lăcaş de închinăciune şi despre un izvor care se află sub altarul bisericii, despre care se spune că are puteri vindecătoare. Potrivit tradiţiei, actuala biserică mănăstirească de la Cebza a fost ridicată pe locul unor lăcaşe de cult care existaseră aici încă din secolul al XV-lea. Legenda vorbeşte de un pustnic care trăia în mijlocul codrului prin care curgea un izvor făcător de minuni, ale cărui puteri l-au îndemnat să-şi construiască aici o chilie. Numărul călugărilor a crescut şi după o vreme, aceştia au ridicat o biserică, în altarul căreia a fost cuprins izvorul ale cărui ape sunt considerate tămăduitoare şi unde vin şi astăzi mulţi credincioşi să se roage.

Cea mai veche atestare documentară este o însemnare găsită pe o veche carte bisericească, potrivit căreia s-a zidit o biserică cu un turn de lemn în 1758 şi a fost apoi refăcută în 1780 şi 1815. Pe fila unei Evanghelii se menţionează acoperişul refăcut în 1850 iar o altă notă vorbeşte despre acoperişul de şindrilă făcut pe cheltuiala bisericii, în 1882. Biserica, nu prea înaltă, este ridicată pe o fundaţie de cărămidă, din bârne de stejar acoperite cu tencuială, cu zidurile susţinute de câte patru contraforturi pe fiecare parte, este acoperită cu şindrilă şi are o turlă mică, pătrată, aşezată deasupra pridvorului.

Interiorul este alcătuit din altar, naos şi pridvor şi mulţi consideră că disproporţia vădită dintre lungimea bisericii şi lăţimea acesteia se datorează tocmai dorinţei de a include în lăcaş izvorul natural cu puteri miraculoase, care atrage de secole pelerinii.

Cea mai vestică biserică de lemn din Banat se află pe lista monumentelor istorice şi a redevenit aşezământ monahal în 1996, tot la stăruinţa mitropolitului Nicolae, după care a fost construit un nou corp de clădire, terminat în anul 2006, unde se află şi noua biserică în care se oficiază acum slujbele.

Surse foto: adevarul.ro, skytrip.ro, mitropolia-banatului.ro, viziteaza-romania.com