Până la 1.100 de dosare soluționate de un singur judecător de la...

Până la 1.100 de dosare soluționate de un singur judecător de la Tribunalul Timiș, anul trecut

0
DISTRIBUIȚI

Judecătorii de la Tribunalul Timiș au avut mult de lucru, anul trecut. Raportul de activitate pentru 2017 arată că un judecător la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a avut de soluționat peste 1.100 de dosare, în 2017. De asemenea, în ședințele în care au fost titulari, judecătorii au rulat, în medie, 405 dosare pe Secția I civilă, 663 pe Secția a II-a civilă și 4-5 dosare pe cea penală.

De asemenea, reprezentanții Tribunalului Timiș spun că a crescut numărul dosarelor care au fost soluționate în 2017 cu peste 5% față de anul precedent.

“Cum la începutul anului stocul de dosare a fost de 9.000 și pe parcursul anului au fost înregistrate un număr de 17.980 cauze, rezultă că în anul 2017 Tribunalul Timiș a avut de soluționat, în total, un volum de 26.980 de dosare.


În anul 2017 s-a înregistrat o creștere a numărului de dosare cu 1.346”, transmite Tribunalul Timiș.

În ceea ce privește dosarele nou intrate în anul 2017, aproape 99% dintre acestea au fost soluționate, motiv pentru care Tribunalul Timiș se încadrează la indicativul “suficient”, potrivit plajelor de eficiență stabilite printr-o hotărâre din anul 2014 a Secției pentru judecători.

“Tribunalul Timiș merită toate laudele din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Știm ce înseamnă efortul din spatele acestor cifre prezentate. Tribunalul Timiș nu intră în noul an cu un bagaj de dosare din urmă consistent, în condițiile în care este a șasea instanță ca încărcătură din țară ca și tribunale și are patru judecători lipsă”, a precizat judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.