
Cu toate că Aradul e îngropat sub nămeţi iar deszăpezirea oraşului realizată de SC RER Ecologic Service nu dă semne că zăpada va fi îndepărtată prea curând, primarul Gheorghe Falcă sfidează natura capricioasă care nu ţine cont de programul de neabătut al primăriei. Printr-un comunicat al municipalităţii, locuitorii sunt informaţi că de luni, 5 martie, începe tradiţionala campanie de primăvară, care va dura o lună de zile şi se va desfăşura în cele 12 zone ale oraşului, începând cu Alfa, unul din cele mai vitregite cartiere.
Concret, străzile vor fi măturate şi spălate, vor fi toaletaţi arborii şi vor fi tunse gardurile vii, se vor curăţa gurile de scurgere la canalizare şi spaţiile verzi, va fi reparat mobilierul urban, se vor înlocui corpurile de iluminat defecte şi se vor colecta deşeurile.
La această amplă acţiune participă, pe lângă SC Gospodărirea Comunală SA, încă opt societăţi comerciale, printre care SC Rogera SRL, SC RER VEST SA Oradea, SC Elba SA.
Cum până luni dispariţia zăpezii de pe străzi şi spaţiile verzi este improbabilă, rămâne de văzut în ce măsură curăţenia de primăvară se va îmbina armonios cu acţiunea de deszăpezire şi care vor fi costurile finale, ţinând seama de condiţiile vitrege de desfăşurare a complexei acţiuni.
Sursa foto: specialarad.ro





