Câștig de cauză în primă instanță pentru fostul director al Teatrului German,...

Câștig de cauză în primă instanță pentru fostul director al Teatrului German, în procesul cu Primăria Timișoara

2
DISTRIBUIȚI

Fostul director al teatrului german din Timişoara, Lucian Vărşăndan, a câştigat, în primă instanţă, procesul pe care l-a intentat primăriei Timişoara prin primar şi consiliului local, care a refuzat să-i analizeze proiectul de management depus anul trecut, pe motiv că n-ar mai avea dreptul să ocupe postul de manager, deşi întrunea toate condiţiile legale.

Soluţia instanţei vine să confirme că prin deciziile luate, primarul şi consiliul local au încălcat legea. Prin hotărârea pronunţată astăzi, instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Timiş a admis în parte acţiunea lui Lucian Vărşăndan şi a dispus anularea HCL nr.


29/30.01.2018 privind aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru Teatrul German de Stat Timişoara. Totodată, instanţa obligă pârâtul municipiul Timişoara, prin primar, să continue procedura administrativă de analiză a noului proiect de management depus de reclamant, inclusiv la comunicarea către reclamant a calendarului analizei noului proiect de management. Pârâtul municipiul Timişoara, prin primar, este obligat la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului, prin publicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia, într-un ziar de largă circulaţie, precum şi, timp de 15 zile, pe pagina principală a site-ului autorităţii pârâte, pe cheltuiala acesteia (publicarea urmând a se face cu anonimizarea datelor cu caracter personal).

Cum instanţa se pronunţase deja cu precădere asupra cererii formulate în cadrul acţiunii iniţiale, suspendând organizarea unui concurs pentru ocuparea postului până la soluţionarea definitivă a dosarului printr-o încheiere de şedinţă, dispoziţie menţinută şi în hotărârea pronunţată astăzi, primăria şi consiliul local au forrmulat recurs împotriva acesteia.

Meritele lui Lucian Vărşăndan pentru întreaga sa activitate la conducerea teatrului german în spijinul promovării limbii şi culturii germane au fost recunoscute şi de Forumul Democrat German din Banat, care i-a înmânat, cu prilejul alegerii noului consiliu director, Insigna de Aur a FDGB.

2 COMENTARII

  1. INCHIZITIA dixit:
    1) D-le PRIMAR, repeti clasa, esti corigent la trei materii: cunostinte legislative, responsabilitate civica si arta conversatiei.
    Pedeapsa complementara : scaderea notei la purtare pt. ofense publice aduse persoanei, minciuni repetate, mitocanie, adica pentru lipsa celor 7 ani de acasa!

    2 D-na RODICA AURELIAN se pedepseste cu obligarea scrierii in caietul de teme de casa, de 100 de ori a frazei: “SUNT CEA MAI PROASTA FUNCTIOANARA DIN PRIMARIE “.
    Pedeapsa complementara : urmaarea unui curs de reciclare in probleme de resurse umane, ce va avea loc la Herculane, pe bani proprii ( ca sa nu supere din nou Curtea de conturi).

  2. da, dar vedeti dvs. domnu’ de iti zici „inchizitia” ca fostu’ director Varsandan a pierdut procesul Cu Camera de Conturi a jud. Timis fiind bun de plata pt. suma de cca 10.000 euro prejudiciu creat prinincheierea unor contracte dubioase. Hotararea Curtii de apel Timisoara este definitiva asa ca batista pe tzambal…usor cu pianu’ pe scari…etc. in ce priveste managementul nemaipomenit !? al susniumitului…deci si insigna de aur ‘napoi la forum…

Dă-i un răspuns lui muresan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.