Colterm cumpără, în rate, certificate verzi de 3,5 milioane de euro de...

Colterm cumpără, în rate, certificate verzi de 3,5 milioane de euro de la Termoficare Oradea

0
DISTRIBUIȚI

Colterm va cumpăra 216.000 certificate verzi pentru gazele cu efect de seră de la Termoficare SA Oradea, singura societate care a fost de acord să vândă astfel de certificate către Colterm, în condițiile în care compania locală are datorii istorice de peste 130.000.000 de lei și nu poate fi creditată de bănci. Achiziția certificatelor în valoare de 3.447.360 de euro a fost aprobată astăzi de consilierii locali, iar în proiectul ajuns pe masa aleșilor locali se arată că achiziția se face pentru evitarea unei penalități de aproape 25 de milioane de euro pe care Colterm ar putea să încaseze pentru nerespectarea OG 36/2006 și a Legilor 273/2006 și 672/2002.

Prin același proiect s-a aprobat și constituirea unui depozit de 6.000.000 de lei într-un cont de garanții la dispoziția Termoficare Oradea.


Banii provin din încasările pe care Colterm le are de la Primăria Timișoara pentru lucrările de reparații la școli și ale clădiri din patrimoniul municipalității. Certificatele verzi sunt titluri ce atestă producerea unei cantităţi de energie electrică din surse regenerabile. Producători sunt obligaţi să achiziționeze trimestrial un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv şi cantitatea de energie furnizată trimestrial consumatorilor finali. Societatea locală de termoficare va plăti certificatele verzi în rate lunare până la data de 15 septembrie, se mai arată în proiect. Pentru a garanta plata, Colterm a folosit drept garanție contractul de reparații școli și clădiri semnat cu Primăria Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.