Laureații ediției cu numărul XII a festivalului „Lada cu zestre”

Laureații ediției cu numărul XII a festivalului „Lada cu zestre”

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a XII-a ediţie a festivalului-concurs „Lada cu zestre”, care a fost găzduită în acest an de şapte localităţi timişene, au participat peste 1.500 de artişti populari din 63 de localităţi ale judeţului. Pe parcursul a 42 de ore, cei mai talentaţi competitori au promovat folclorul autentic şi bucătăria bănăţeană tradiţională, concurând pentru obţinerea marelui premiu. Festivalul din acest an a avut o singură etapă de jurizare şi a avut două categorii, Laureaţi şi Zestrea Timişului, şi pentru prima dată în istoria festivalului, s-au acordat premii în bani.

La ambele categorii, competiţia a fost foarte strânsă şi în cele din urmă, juriul, alcătuit din maestrul Gelu Stan, dr.


Daniela Băcilă, prof. Remus Vălungan – secţiunea muzicală, maeştrii Toma Frenţescu, Vasile Peri (Arad), Marius Ursu (categoria Laureaţi) şi Nicolae Stănescu (categoria Zestrea Timişului) – secţiunea coregrafie, Tania Ţunaş, dr. Adela Popa şi Alina Mafa – secţiunea recitatori dialectali şi teatru, dr. Maria Hadiji şi dr. Marius Bacriu – secţiunea expoziţii, colecţionari, Nicolae Tomescu şi prof. Mărioara Pisat – secţiunea gastronomie tradiţională, a acordat Marele Premiu comunei Ghiroda. Premiul I la categoria Laureaţi a fost obţinut de comuna Giroc, cel de-al doilea de oraşul Deta iar premiul al III-lea de comuna Dudeştii Noi. La categoria Zestrea Timişului, Premiul I a revenit oraşului Sânnicolau Mare, premiul al II-lea a fost câştigat de oraşele Gătaia şi Buziaş, la egalitate de puncte, iar premiul al III-lea a fost acordat comunei Voiteg şi oraşului Făget.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.