Mai mulți bicicliști din Timișoara, protest pe strada Popa Șapcă, înainte de...

Mai mulți bicicliști din Timișoara, protest pe strada Popa Șapcă, înainte de inaugurare. Ce-i nemulțumește și ce răspuns le dă primarul Robu VIDEO

1
DISTRIBUIȚI
Foto: Facebook/Nicolae Robu

Primarul Timișoarei Nicolae Robu s-a lăudat, în ultima vreme, cu reabilitarea străzii Popa Șapcă, prezentând acest proiect drept încă un succes al administrației sale. Ba mai mult, edilul-șef a mărturisit că a fost atins de inspirație la întoarcerea de pe șantier, compunând o melodie pe care a postat-o pe pagina sa de Facebook.

Sunt însă și persoane care spun că lucrurile nu s-au făcut tocmai ca la carte pe Popa Șapcă, chiar dacă strada nici nu a fost încă inaugurată oficial. Este vorba de un grup de timișoreni care au creat, astăzi, tot pe Facebook, un eveniment intitulat Bicicliști pe Popa Șapcă. Ei sunt nemulțumiți că pistele trasate sunt extrem de înguste, iar ei sunt deciși să se adune pe strada Popa Șapcă mâine, luni, de la ora 18.00, pentru a protesta împotriva acestui lucru. ”Administrația locală din Timișoara în continuare nu consideră că bicicleta este un mijloc de transport. Luni, de la ora 18, ne adunăm pe Strada Popa Șapcă.

Constant ni se promite că infrastructura velo este pe lista de priorități, dar în practică bicicliștii sunt inghesuiți pe un troturar de 2m într-o zonă unde carosabilul putea să ne acomodeze cu brio pe toți. Nu, nu contăm pentru administrația locală! Este nevoie să ne facem văzuți și auziți – ne vedem luni, de la ora 18 pe Popa Șapcă în număr cât mai mare”, scriu organizatorii la descrierea evenimentului.

Tot astăzi, în urmă nu cu mult timp, Nicolae Robu a scris o postare pe pagina sa de Facebook, ca răspuns la cele invocate de reprezentanții comunității de bicicliști din Timișoara. Edilul-șef le explică modul în care sunt împărțite benzile de circulație pe Popa Șapcă, de asemenea spunându-le că, deși le înțelege ”doleanțele”, ”trebuie să prevaleze rațiunea”.

”SALUT EXIGENȚA LA COTE ÎNALTE A CETĂȚENILOR ORAȘULUI NOSTRU!
ORICINE TREBUIE SĂ-ȘI DOREASCĂ AȘA CEVA!

Aflu că ceea ce va reprezenta o bucurie pentru 60.000 de șoferi pe zi – noul pasaj Popa Șapcă, nou 100%! – și amenajările conexe, “îi nemulțumește profund pe bicicliști”.

Să fiu corect înțeles: eu sunt alături de bicicliști în doleanța lor legitimă de a avea piste dedicate cât mai bune și cât mai multe, cum sunt alături de toți ceilalți cetățeni ai orașului, fiecare categorie cu propriile doleanțe, la fel de legitime și ele.


În tot și-n toate, însă, trebuie să prevaleze rațiunea. Punctual: ecartul stradal al străzii Popa Șapcă este un dat, el e atâta cât e și pe el trebuie să ne pliem! Eu cred că, în condițiile date, oricine ar fi realizat ce am realizat și noi: 4 benzi auto, locuri de parcare, aliniamente de copaci și o pistă bifuncțională, în regim “space sharing” – alee pietonală+pistă de biciclete”, scrie Robu pe Facebook.

Edilul-șef le pune și câteva întrebări retorice celor care îi citesc postarea, amintind la sfârșitul acesteia ca sunt mari șanse ca strada să fie inaugurată marți, 29 mai.

”Adresez întrebările:
1. Ar fi renunțat cineva la vreuna din cele 4 benzi auto?
2. Ar fi renunțat cineva la locurile de parcare și-așa departe de a fi suficiente?
3. Ar fi renunțat cineva la aliniamentele de copaci cu verdeața conexă?
4. Ar fi renunțat cineva fie la aleea pietonală, fie la pista de biciclete?

Presupun că răspunsul oricui este NU la toate cele 4 întrebări. Și-atunci, inevitabil, bicicliștii și pietonii trebuie să partajeze spațiul de 1.80-2.00 m, civilizat, respectându-se reciproc. Lucru deloc greu, câtă vreme fluxul pietonal în zonă este unul de nivel scăzut, chiar foarte scăzut.

Adăugăm, marți – facem tot posibilul să se întâmple marți – o nouă mare realizare a orașului nostru și facem, cu ea, un nou mare salt în modernitatea, funcționalitatea și frumusețea lui! Iar în 5 ani, când sutele de castani plantați pe cele două aliniamente vor fi mari, sunt convins că și cei ce acum înjură vor admira această stradă – acest bulevard, de fapt!- și vor fi mândri că orașul lor are așa ceva!”

Valoarea lucrărilor la strada Popa Șapcă se ridică la peste 6,5 milioane de euro și au presupus lărgirea la patru benzi a străzii. De asemenea, au fost refăcute trotuarele, iar vechiul pod a fost înlocuit. Însă, primarul Robu se pregătește să inaugureze o nouă intersecție de râsul lumii. În aceste zile, muncitorii au realizat marcajele rutiere care, la intersecția străzilor Popa Șapcă și Demetriade, sunt identice cu cele de la Pasajul Jiul, care au stârnit numeroase discuții, dar și amuzament, anul trecut.

Sursa video: Two wheels one lens/YouTube

1 COMENTARIU

  1. aha, dar in centru nu se poate realiza „space sharing”, distrusule
    apropos, cand iti iei acasa semafoarele alea cretine cu care ai imputit orasul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.