Mircea Baniciu aniversează astăzi împlinirea a 69 de ani cu un spectacol...

Mircea Baniciu aniversează astăzi împlinirea a 69 de ani cu un spectacol de neratat la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Timișoreanul Mircea Baniciu împlinește astăzi frumoasa vârstă de 69 de ani, evenimentul urmând să fie „marcat“ cu un concert deosebit, „Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei“, în care, alături de el, melomanii vor avea parte și de prestațiile semnate de Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș și Mircea Vintilă.

Concertul va avea loc astăzi, 31 iulie, de la ora 19.30, la Filarmonica Banatul. Cei patru corifei au susținut primul spectacol în această formulă exact acum 15 ani la Circul Globus din București. Anul acesta seria de spectacole sub acest motto a debutat pe 23 martie la București (când s-a sărbătorit ziua lui Mircea Vintilă), după care a continuat în 31 mai la Brăila (când s-a sărbătorit ziua lui Nicu Alifantis). După spectacolul de astăzi în care corifeii serbează ziua lui Mircea Baniciu, caravana poposește la Brașov pe 13 octombrie, unde se serbează ziua lui Alexandru Andrieș.

Mircea Baniciu s-a născut la Timișoara la data de 31 iulie 1949, „într-o duminică cu soare“. A urmat o copilărie fericita in cartierul Elisabetin de lângă Complexul Studențesc, lucru care avea să-l influențeze tot restul vieții. După terminarea celor șapte clase, la îndemnul mamei sale care-i promisese o chitară dacă intră la liceu, a făcut-o! Cu mari eforturi, dar iubit foarte mult de colege, dar și provocat, a terminat liceul și ca din întâmplare… hop! la facultate.

Muzica a intrat în viața lui pe la 7 ani, când proprietara casei în care locuia i-a sfătuit mama să-l dea să învețe pian sau un alt instrument, pentru că puștiul era realmente talentat. Lucru care s-a și întâmplat, a studiat pianul până la 14 ani, atunci când a văzut filmul „Tinerii”, un film în care cântau Cliff Richard și trupa Shadows. Atunci Mircea a ajuns la concluzia că este mai aproape de chitară decât de pian, și s-a apucat serios să învețe să cânte la chitară, lucru care s-a întâmplat în timpul liceului. Prima apariție a fost pe scena Teatrului German din Timișoara, unde cânta folk, în special Donovan, Bob Dylan, Simon & Garfunkel, precum și câteva încercări de compoziții proprii. Pentru scurt timp a făcut parte din trupa Clasic Xx, iar ulterior a apărut din nou singur pe scena clubului PM6 din Timișoara, condus de regretatul Petru Umanschi, unde din când în când cânta Phoenix-ul lui Nicu Covaci, rămas fără solist vocal după plecarea lui Moni Bordeianu. Aici a fost văzut de regretatul Bela Kamocsa (pe atunci basist la Phoenix), care i-a recomandat lui Covaci să-l asculte cu mare atenție. În primul an de facultate este cooptat în trupa Phoenix ca solist vocal, eveniment care avea să-i schimbe tot cursul vieții….

Sărbătoarea prilejuită de împlinirea a 69 de ani a lui Mircea Baniciu (poreclit Tetea de către prieteni) a debutat în cursul nopții trecute la Timișoara, unde o gașcă de prieteni i-au urat tot binele din lume și unde artistul a primit în dar printre altele și un tort inscripționat cu „Tetea 69“.

Foto: Facebook Teo Boar

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.