În vremurile moderne ale fotbalului probabil că ar fi fost supranumit după celebrul personaj desprins din cărțile cu benzi desenate, care acum a prins contur și pe marile ecrane, „Hulk din Balcani”, însă atunci când și-a trăit gloria ca sportiv, Grațian Sepi II era cunoscut drept „Tancul din Balcani”.
Grațian vine dintr-o familie cu trei copii, cu toții ajunși fotbaliști de talie națională, fiind copilul mijlociu al unei familii care-și ducea veacul la începutul secoului XX în localitatea de frontieră timișeană Valcani, situată la granița cu Serbia, care se afla în acel moment în Imperiul Austro-Ungar.
A fost un motiv în plus de sărbătoare în familia Sepi, atunci când Grațian s-a născut între Crăciun și Anul Nou, în 30 decembrie 1910, la Valcani. După ce și-a petrecut primii ani ai vieții în localitatea de frontieră, Sepi II avea să devină un produs al Mehalei fotbalistice, fiind sub atenta îndrumare a fratelui său mai mare, Silviu, născut cu șase ani înaintea sa, în anul 1904. De altfel, cel mai mare dintre ei a devenit chiar campion național în tricoul celor de la UDR Reșița. Celălalt fiu al familiei Sepi, Valeriu, s-a născut în anul 1912, tatăl lor fiind învățător în zona rurală.
Fotbal de la vârstă fragedă
Grațian avea doar 12 ani atunci când s-a „înregimentat” la nou înființata Poli, unde evolua la echipa de pitici. După perioada de doi ani în prima sa echipă, între anii 1922-1924, s-a mutat la Banatul pentru doar un an, ca mai apoi să se întoarcă pentru alți trei ani la Poli și din nou la Banatul pentru un sezon, în perioada 1928-1929. De altfel, toți cei trei frați au început să joace fotbal la Poli, iar în unele meciuri chiar erau cu toții pe gazon.
După ce a debutat devreme la echipa de seniori a lui Poli, Grațian Sepi a devenit și cel mai tânăr jucător din istoria echipei naționale a României, fiind selectat la 17 ani și trei luni. Recordul său avea să țină 86 de ani, până la debutul lui Cristi Manea în 2014, la 16 ani. Pentru a urma studiile superioare a luat drumul Clujului, unde a evoluat la România Cluj, ca mai apoi, timp de trei sezoane, să joace pentru cea care avea să devină echipa-fanion a orașului, Universitatea Cluj-Napoca, în perioada 1931-1934.
În orașul de sub Feleac și-a atins vârful carierei, trăind probabil cele mai frumoase experiențe din viața sa sportivă.
Campion pe finalul carierei
Chiar și așa, singurele sale titluri de campion național avea să le câștige cu o echipă din București, respectiv cu una din Timișoara. Se transferă în 1934 la Venus, iar în ultimul an petrecut la trupa din Capitală, în 1937, devine pentru prima dată campion național. Inspirat, revine pe meleagurile natale și reușește să ia cu Ripensia încă un titlu, fiind al doilea la rând pe care-l cucerește. Era considerat unul dintre cei mai buni jucători ai României pe postul de centru atacant. Spre finalul carierei a evoluat la Metalosport Cugir, unde a început să fie și antrenor, funcție pe care a ocupat-o mai apoi și la CFR Timișoara.
Sepi II era considerat un jucător tehnic, care „îmblânzea” cu lejeritate mingea. În același timp reușea să se impună și prin forța fizică, de unde și-a tras și porecla de „Tancul din Balcani”. „Părea că lucrul cel mai simplu din lume este, pentru el, să treacă mingea printre cinci adversari, să strecoare subtil până în fața porții și de acolo să lovească balonul din plin și necruțător”, l-a descris Cristi Alexiu în cartea Ripensia – Nostalgii fotbalistice. Grațian Sepi a fost respectat pe teren și grație fair-play-ului ieșit din comun de care dădea dovadă. Spunea că una dintre convingerile sale este că fotbalul este mai mult știință decât artă, iar în perioade de pauze între competiții obișnuia să se antreneze singur ore întregi. Un moment memorabil, revelator pentru ceea ce a însemnat ca și sportiv, a avut loc în anul 1950, într-o partidă disputată la Cluj, între echipa locală și Timișoara, atunci când Sepi, care ocupa funcția de conducător al echipei de pe Bega, a fost ovaționat în picioare, minute în șir, de un stadion întreg.
Lider și la echipa națională
Și printre tricolori, timișeanul a fost unul dintre liderii atât din vestiar, dar și din teren. A fost și cel mai tânăr căpitan de echipă al României, la vârsta de 20 de ani. De altfel, selecționerul Octav Luchide spunea, după un meci contra Elveției, încheiat cu scorul de 2-2: „Căpitan al echipei naționale la 20 de ani nu poate fi decât un mare jucător”. Tot după acel meci a fost abordat și de președintele clubului Young Boys Berna, care i-a propus un transfer în țara cantoanelor, refuzat de Sepi II, motivul invocat fiind nevoia de a-și termina studiile.
A participat alături de naționala României la Campionatul Mondial din 1934, din Italia. A îmbrăcat tricoul primei reprezentative de 23 de ori și a marcat 14 goluri.
Grațian Sepi a ieșit din scenă repede, răpus de o tumoare cerebrală, la vârstă de 66 de ani, în 6 martie 1977.
CV
1924 – 1925; 1928 – 1929: Banatul Timișoara
1925 – 1928: Politehnica Timișoara
1929 – 1930: România Cluj
1930 – 1934: Universitatea Cluj
1934 – 1937: Venus București
1937 – 1939: Ripensia Timișoara – 16 apariții, 7 goluri
1939 – 1942 UM Cugir
–
România: 23 de selecții, 14 goluri
Antrenor: Cugir, CFR Timișoara.
