Solistul trupei timișorene The Case, Alfred Ciprian Paros, împlinește azi o frumoasă...

Solistul trupei timișorene The Case, Alfred Ciprian Paros, împlinește azi o frumoasă vârstă VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Formația The Case a lansat două albume bine primite de melomani

Alfred Ciprian Paros, solistul trupei timișorene The Case, împlinește astăzi 29 de ani, ocazie cu care –  alături de ceilalți melomani amatori de rock din urbe –  îi urăm și noi un sincer La Mulți Ani!

The Case este o formaţie de rock alternativ din Timişoara care şi-a făcut debutul în primăvara anului 2012. Doi ani mai târziu, muzicienii au lansat un material discografic care cuprinde şase piese, fiecare având un mesaj diferit. Încă din primii ani de existenţă, The Case a fost invitată să susţină recitaluri în cadrul unor festivaluri ca B’estfest Summercamp, PadinaFest, Route 68 Summerfest, Rocker`s Challenge, SnowFest sau AccesArt.

„Primul disc a fost primit cu mici reţineri, sau cel puţin aşa ni s-a părut nouă.


Ulterior am ajuns la concluzia că atunci când am intrat în studio nu ştiam exact ce înseamnă să produci un material discografic pe cont propriu. Am lucrat destul de mult la el, dar din păcate nu aveam o etică de muncă bine stabilită, reveneam des peste piese cu modificări majore, mai pe scurt am experimentat poate prea mult. Asta s-a vazut atât în timpul necesar pentru înregistrări cât şi în conţinut. Cu toate acestea, avem câteva piese de care suntem destul de mândri şi acum“, spune solistul trupei, Alfred Ciprian Paros.

Cel de-al doilea material discografic al timişorenilor a fost lansat în luna decembrie a anului trecut printr-un concert desfăşurat la Reflektor Venue. The Case – trupa alcătuită din Alfred Ciprian Paros (voce, chitară), Adrian Istodorescu (chitară, backing vocals), Cristian Paros (clape), Andrei Cimpean (chitară bas) şi Mihai Bele (tobe) – a reuşit să smulgă aplauze sincere, „executând“ la faţa locului un rock modern cu diverse influenţe stilistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.