Născut să fie campion. Fotbalistul timișorean Rudolf Bürger a câștigat de patru...

Născut să fie campion. Fotbalistul timișorean Rudolf Bürger a câștigat de patru ori titlul național și a participat la trei campionate mondiale

0
DISTRIBUIȚI

La începutul secolului XX, Timișoara a fost unul dintre orașele care a dat printre cei mai mulți fotbaliști de geniu pentru România. Este cunoscut renumele de „leagăn al fotbalului românesc” pe care l-a căpătat cartierul Mehala grație fotbaliștilor creați pe terenurile virane de la periferia orașului. Wetzer, Tanzer, Deheleanu sau Pavlovici sunt doar câțiva dintre aceștia. Însă nu toți jucătorii de renume din anii în care cele două echipe timișorene — Chinezul și Ripensia — dominau autoritar fotbalul carpato-danubiano-pontic au fost creați în „laboratorul” numit Mehala.

Rudolf Bürger s-a născut în 31 octombrie 1908, la Timișoara, în cartierul Elisabetin, acolo unde a început să joace fotbal pe maidan. Îndrăgostit iremediabil de fotbal, ajunge la vârsta de 16 ani, în 1924, în echipa de juniori a celor de la Chinezul. Patru ani mai târziu, în 1930, grație talentului pe care-l avea, devine unul dintre primii jucători care au fost cooptați de Ripensia Timișoara, unde avea să guste din plin gloria fotbalistică și să fie părtaș la toate trofeele câștigate de echipa de pe Bega.

Într-un fotbal aflat la început de drum, în care se miza pe cartea atacului, iar formulele de joc alese de antrenori erau adeseori chiar și cu cinci atacanți, Rudolf Burger s-a consacrat pe postul de fundaș. Ajuns în 1930 în curtea ripensistă, timișoreanul nu s-a despărțit vreme de 11 ani de echipa unde a cunoscut succesul.

Deși evolua ca fundaș, Bürger era considerat un jucător cu o tehnică foarte bună, curajos și lucid în acțiuni, foarte constant, dar și un coechipier în care se putea pune baza. De altfel, în cartea „Ripensia — Nostalgii fotbalistice”, fotbalistul timișorean este caracterizat ca fiind „mic de statură și nu prea vânjos. Bürger a impresionat printr-o îndrăzneală ieșită din comun. Era un jucător agresiv, bun sprinter, bun acorșeur, eficient la jocul de cap, dar mai ales de o conștiinciozitate exemplară în pregătire”.

Veteran la „Mondial”

Toate aceste calități, dar în special constanța cu care evolua, l-au ajutat să facă istorie în tricoul echipei naționale a României, alături de care a participat la trei Campionate Mondiale. Rudolf Bürger s-a înscris în 1930 pe lista celor care, peste ani, au putut povesti despre lunga deplasare până în Uruguay, făcută cu vasul devenit celebru, SS Conte Verde, care a plecat de la Genova. Acolo, la primul Campionat Mondial din istorie, timișoreanul a evoluat în ambele partide jucate de România, prima dintre ele câștigată cu 3-1 în fața lui Peru, devenită cunoscută ca fiind disputa cu cea mai mică asistență din istoria jocurilor de la Campionatul Mondial, doar 300. „Tricolorii” au capitulat, însă în cel de-al doilea meci în fața gazdei Uruguay, scor 4-0.

Patru ani mai târziu a fost alături de România la Campionatul Mondial din Italia, însă nu a fost folosit în partida disputată la Trieste în 27 mai, pierdută cu scorul de 2-1 în fața Cehoslovaciei, după ce la pauză „tricolorii” conduceau cu 0-1 prin golul lui Ștefan Dobay. Bürger a devenit ripensistul care a participat la trei turnee finale de Campionat Mondial în 1938, atunci când a făcut deplasarea în Franța, unde a jucat în ambele partide contra Cubei. A strâns 34 de apariții pentru România, participând totodată la alte două ediții de Balcaniadă, la Belgrad, în 1932, respectiv la București, în 1936. Ultimul meci în care a evoluat pentru România a avut loc în anul 1939, un 0-2 împotriva Angliei, atunci când s-a accidentat la genunchi.

11 ani = 4 titluri, două Cupe ale României

În cei 11 ani petrecuți la Ripensia a luat parte la toate marile succese ale echipei și a câștigat de patru ori titlul de campion național și alte două Cupe ale României. Dimitrie Pavlovici, un alt nume legendar pentru fotbalul din România, îl considera pe „Rudi” cel mai bun fundaș, un jucător excepțional, un bun coleg, foarte serios la antrenamente și la meciuri, care juca întotdeauna până la epuizare.


De altfel, un alt coleg de al său, Ștefan Dobay, îl caracteriza ca fiind: „unul dintre cei mai valoroși fundași, cu un plasament de invidiat”.

Nu s-a despărțit de fotbal imediat după ce a agățat ghetele în cui. A rămas aproape de fenomen și s-a dedicat muncii de antrenor. A fost pe banca Politehnicii în perioada 1942-1946, la CADTM următorii doi ani, apoi la ASA Timișoara din 1948 până în 1951, respectiv la Electroputere Craiova timp de un an, în perioada ’51-’52, dar și la CFR Timișoara. A încetat din viață la 71 de ani, pe 19 ianuarie 1980.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.