div class="k_11sb0zraxn u_11sb0zni28 clearfix">

Se lucrează de zor pe şantierul Lotului 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, dau asigurări cei de la DRDP Timişoara. Antreprenorul şi-a centrat atenţia pe zona versantului Şoimuş.
„S-a lucrat la umplutura rampei de acces C2 a pasajului din nodul Șoimuș (conexiunea cu autostrada Deva – Orăștie) și s-au asfaltat, în mare parte, 3 din cele 4 bretele care vor asigura relațiile de circulație în nodul Șoimuș”, a anunţat, astăzi, DRDP Timişoara.
De asemenea, pe sectorul din zona carierei Brănişca, drumarii au așternut stratul de uzură, iar pe drumul judeţean deviat au continuat lucrările pentru siguranța circulației, montarea parapetului de protecție și a elementelor de semnalizare rutieră.
Pe pasajul din nodul rutier Șoimuș s-au montat atât parapetul de protecție, cât și panourile fono-absorbante, iar la Centrul de Întreținere Șoimuș au continuat lucrările la finisajele interioare și s-a montat bazinul pentru rezerva de apă. „În zona versantului Șoimuș, antreprenorul a demarat execuția zidului de sprijin din pământ armat și dinspre stația de asfalt din zona pasajului de la km 96+365″, mai spun cei de la DRDP Timişoara, cu precizarea că săptămâna viitoare va fi una de repaus.
Recent, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a dat asigurări că Lotul 4, în lungime de 22 de kilometri, va fi circulabil din această toamnă. Vezi AICI situaţia de pe loturile 2 şi 3 ale autostrăzii A1 Lugoj-Deva.