Continuă conflictul dintre FR Volei şi UVT Agroland. Ce suspendare record a...

Continuă conflictul dintre FR Volei şi UVT Agroland. Ce suspendare record a primit antrenorul Bogdan Paul

0
DISTRIBUIȚI
Bogdan Paul și Horia Cardoș

Bogdan Paul a devenit ţinta federaţiei, consideră conducerea lui UVT Agroland. Antrenorul formaţiei de volei feminin de pe Bega s-a ales cu opt luni de suspendare pentru motive simple, precum proteste la adresa arbitrajului.

Conflictul anunţat la inceputul verii a continuat. Bănăţenii acuzau atunci atacuri din partea lui Gheorghe Vişan şi se gândesc că probabil se doreşte excluderea echipei după modelul Tricolorul Ploieşti, de la volei masculin. „Am evitat să vorbesc până acum despre această suspendare abuzivă dintr-un motiv foarte simplu. Antrenorul Bogdan Paul este reprezentat de un avocat și urmează calea legală pentru a suspenda efectul hotărârii Comisiei de Apel și, astfel, pentru a putea conduce echipa în sezonul 2018-2019.


Nu vom avea antrenor principal pe bancă în prima etapă din campionat și la meciul din Cupa României, ultimul amânat pentru 31 octombrie după lungi insistențe, în condițiile în care avem legitimată o jucătoare care va lupta mâine pentru titlul mondial”, a declarat Horia Cardoş, preşedintele UVT Agroland.

„Nu ne vom putea apăra șansele corect cel puțin la primele două meciuri oficiale din noul sezon. Îl asigur însă pe Bogdan Paul, și pe această cale, de sprijinul necondiționat al clubului UVT Agroland Timișoara. Totuși, sunt optimist că la începutul lunii noiembrie se va face dreptate și că instanțele vor emite o decizie favorabilă, atât pentru antrenor, cât și pentru echipă. În urmă cu cinci ani am decis să investesc și să mă implic activ în dezvoltarea acestui sport minunat. Am întâlnit mulți oameni extraordinari în acest fenomen. Din păcate, la vârf, ne mulțumim cu foarte foarte puțin, iar rezultatele care apar se datorează muncii unor oameni entuziaști, nu unei strategii coerente la nivel de federație! După doi ani și jumătate, în semn de protest față de tratamentul la care este supus clubul, precum și față de incapacitatea federației de a susține și promova acest sport, mă gândesc serios să îmi prezint demisia din Consiliul Director, la prima ședință la care voi fi prezent. De asemenea, la nivel de club, ne rezervăm opțiunea de a solicita daune materiale Federației Române de Volei”, a mai spus Cardoş, totodată membru in CD al FR Volei.

Au o jucătorare in finala mondială

In altă ordine de idei, timişorenii se pot mândri cu o jucătoare in finala CM de volei feminin. Teodora Pusic, achiziţionată recent, s-a calificat cu selecţionata Serbiei in ultimul act, unde va intâlni câştigătoarea dintre China şi Olanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.