A fost nevoie de o urmărire ca-n filme pentru ca polițiștii să prindă patru bărbați bănuiţi că ar face trafic ilegal cu țigări. Oamenii legii i-au oprit în trafic în Ineu, judeţul Arad, iar ulterior au şi fost arestaţi preventiv.
Urmărirea a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 13 octombrie. Oamenii legii i-au semnalat șoferului unui autoturism să tragă pe dreapta, dar acesta i-a ignorat şi a apăsat mai tare pedala de accelerație. Din mers, indivizii au încercat să se descotorosească de marfa deținută ilegal, aruncând-o pe geamurile mașinii, pe șosea.
Cu toată opoziția lor, fugarii, dar și un alt autoturism folosit în comerțul ilegal, au fost reperați de polițiști.
Bărbații sunt din Maramureș și au vârste cuprinse între 23 și 33 de ani. Polițiștii arădeni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au găsit asupra lor 179.000 de țigarete.
Făptaşii au fost prezentați în fața magistraților care i-au arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de contrabandă. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Gurahonț.