Incidente la referendumul pentru familie. Mesaj pe pereții unei secții de votare...

Incidente la referendumul pentru familie. Mesaj pe pereții unei secții de votare din Timișoara UPDATE Un bătrân beat a vrut să intre cu pistolul într-o secție de votare

0
DISTRIBUIȚI
vot cabina de votare

Au apărut primele incidente în județul Timiș în timpul referendumului pentru familie. Titu Birceanu, președintele Biroului Electoral Timiș, ne-a declarat că patru membri ai unor secții de votare din Timișoara au plecat pur și simplu din secții, motiv pentru care vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.

„În total, au fost unsprezece membri care s-au prezentat în această dimineață în secțiile de votare, iar apoi au plecat fără a avea un motiv, dintre care șapte s-au întors. Cei patru care nu au mai dorit să continue activitatea în cadrul secției de votare sunt din PNL, PMP și USR și vor fi amendați cu sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei”, a afirmat Titu Birceanu.

De asemenea, pe pereții secției de votare nr.


27, aflată în zona aeroportului din Timișoara, și pe strada din fața secției, au fost găsite scrise graffiti cu mesajul „Iubirea nu se votează”, care au fost înlăturate cu diluant.

UPDATE Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, un polițist care se afla în afara secției de votare din localitatea Băuțari a observat un bărbat care a vrut să intre în secție cu un pistol asupra lui. „Un polițist aflat în afara secției de votare a observat că un bărbat care se deplasa spre intrarea secției avea în sacou un pistol, o armă de autoapărare, un pistol cu gaze și bile de cauciuc. Polițistul a chemat grupa operativă, care l-a condus pe bărbatul în vârstă de 74 de ani la sediul poliției. În urma verificărilor, s-a constatat că este deținător legal de arme, s-a constatat că este sub influența băuturilor alcoolice și urmează să fie sancționat pentru că a purtat arma de autoapărare în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. Bărbatul a fost amendat cu 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.