Pericol pentru copiii vulnerabili din punct de vedere social, într-o lege dezbătută...

Pericol pentru copiii vulnerabili din punct de vedere social, într-o lege dezbătută în Parlament. Salvaţi Copiii: Cum poate un nou-născut identificat să constituie un risc de comitere a unei fapte de spălare de bani ori de terorism? UPDATE Legea a fost adoptată de deputaţi

0
DISTRIBUIȚI

Salvaţi Copiii cere parlamentarilor să nu voteze un proiect de lege care îi pune în pericol pe cei pe care îi sprijină – copii, părinţi, cadre didactice sau asistenţi sociali. Documentul aflat în dezbaterea aleşilor obligă organizaţia să comunice autorităţilor identitatea bebeluşilor pe care îi sprijină.

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului este în dezbaterea Parlamentului, şi, spun cei de la Salvaţi Copiii, prevede obligativitatea comunicării identităţii nou-născutului care a beneficiat de sprijinul asociaţiei, dar nu şi a deţinătorului a 25% din acţiunile unei societăţi comerciale, de exemplu. Nerespectarea obligaţiei duce la dizolvarea organizaţiei. Potrivit art. 3 (2) lit. c) din proiectul de lege, asociaţiile şi fundaţiile sunt asimilate societăţilor comerciale şi serviciilor de jocuri de noroc.

„Salvaţi Copiii a trimis scrisori membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru a atrage atenţia asupra traducerii necorespunzătoare a termenului de «beneficial owner» din versiunea în limba engleză a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului. Această preluare eronată a condus la instituirea unei obligaţii pentru asociaţii şi fundaţii de a comunica anual Ministerului Justiţiei datele de identificare ale tuturor beneficiarilor acestora”, transmite Salvaţi Copiii printr-un comunicat de presă.  

Organizaţia mai spune că „prin extinderea nemăsurată a categoriei de persoane fizice ale căror date de identificare vor fi continuu raportate, impactul asociaţiilor şi fundaţiilor asupra creşterii nivelului de bunăstare şi protecţie a copiilor şi adulţilor aflaţi în grija lor va fi în mod serios afectat, iar activităţile instituţiilor care au sarcina protecţiei societăţii împotriva fenomenului de spălare de bani şi de împiedicare a actelor teroriste vor fi împovărate cu responsabilităţi care nu servesc scopului legii”. 

Sunt zeci de mii de beneficiari – copii, părinţi, cadre didactice, asistenţi sociali – numai la Salvaţi Copiii, care ar putea fi afectate de această lege.

„Măsurile de prevenire a riscurilor de spălare de bani ori finanțare a terorismului nu ar trebui să vizeze aceste persoane, caracterizate mai degrabă prin vulnerabilități sociale, medicale ori educaționale, motivul prezenței lor în sfera de atenție a unei organizații neguvernamentale fiind exclusiv problemele cu care se confruntă și necesitatea acoperirii nevoilor lor.


(…) Comparând beneficiarii reali propuși de lege, ne întrebăm care a fost raționamentul pentru care un nou-născut, identificat, să presupunem, încă din momentul planificării intervenției medicale a unei organizații neguvernamentale, ar putea constitui un risc (de comitere a unei fapte de spălare de bani ori de terorism) mai mare decât deținătorul a mai puțin de 25% din capitalul unei persoane juridice înregistrată la registrul comerțului”, se mai arată în comunicat.

Anual, Salvaţi Copiii desfăşoară activităţi medicale, socio-educaţionale sau de protecţie pentru cel puţin 80.000 de copii.

UPDATE Deputaţii au adoptat, astăzi, modificările la Legea pentru combaterea spălării banilor, în ciuda apelurilor ONG-urilor.

Modificările au fost supuse la vot de două ori. Prima dată, proiectul a căzut. „Cascadorii râsului. Dupa ce legea a picat la prima încercare, Dragnea a ordonat repetarea votului și legea a trecut cu câteva voturi. Parlament de cascadorii râsului”, a scris pe Facebook deputatul USR Cristian Ghinea, potrivit Digi24.ro. Ulterior, proiectul a fost din nou supus votului, fiind votat cu 170 de voturi „pentru”, 70 „împotrivă” şi o abţinere.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat că liberalii vor sesiza CCR cu privire la acest proiect de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.