Povestea lui Andrei Spitzer, timişoreanul ucis în urma atacului terorist de la...

Povestea lui Andrei Spitzer, timişoreanul ucis în urma atacului terorist de la Jocurile Olimpice din München FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhiva familiei – Ankie Spitzer (în dreapta lui Andrei)

Antrenorul de scrimă Andrei Spitzer s-a aflat printre victimele atacului grupării teroriste „Septembrie Negru” asupra delegaţiei Israelului în 1972. În România evenimentul sângeros rămas în istorie ca „Masacrul de la München” e privit cu o oarecare distanţă. Acesta a dus până la urmă la moartea a 11 antrenori şi sportivi israelieni prezenţi în Germania de Vest cu ocazia Jocurilor Olimpice. Trei dintre cei ucişi erau născuţi pe teritoriul ţării noastre iar unul dintre ei a fost Andrei Spitzer, care a crescut și a învăţat arta scrimei în oraşul de pe Bega.

Andrei Spitzer, cunoscut și ca Andre Spitzer, a făcut parte din delegaţia Israelului la JO din 1972 din postura de antrenor al lotului de scrimă. Nu a fost singurul născut pe pământ românesc care a murit în atentatul început în satul olimpic. Ceilalţi doi au fost Kehat Schor, antrenor de tir născut la Podu Iloaei (jud. Iaşi), şi Yossef Gutfreund, arbitru de lupte din Chişinău (atunci parte a României Mari). Ultimul ar avea la rândul său origini în zona Timişoarei. Cu toţii au avut poveşti de viaţă fantastice, încheiate tragic pe aeroportul din Fürstenfeldbruck, unde au fost ucişi de terorişti.

Evenimentul care a umbrit Jocurile

Ce s-a întâmplat în urmă cu 46 de ani şi o lună? Înainte de zorii zilei de 5 septembrie opt membri ai grupării teroriste palestiniene „Septembrie Negru” au pătruns nestingheriţi în satul olimpic din München. Aceştia au profitat şi de măsurile relaxate de securitate ale ediţiei din Bavaria. Germania de Vest, la 36 de ani de la ediţia din Berlin – folosită şi pentru propaganda nazistă – a exclus vechile simbolurile, inclusiv culorile roşu şi negru de pe orice afiş. JO 1972 trebuiau să fie „Jocurile Vesele”. Atacatorii au ajuns uşor la nr. 31 Connollystrasse, unde erau cazaţi israelienii. Cu gândul la o lume nouă, aceștia veniseră fără teamă în orașul creditat cu începuturile regimului ce i-a persecutat. Yossef Gutfreund a fost primul care i-a auzit pe atacatori în acea zi şi a strigat pentru a-şi avertiza colegii. Moshe Weinberg, antrenor de lupte, a ripostat, a dat ocazia altor sportivi să fugă, dar a fost ucis în cele din urmă. Halterofilul Yossef Romano a murit şi el după ce a fost mutilat şi lăsat să sângereze în faţa conaţionalilor luaţi ostatici. În schimbul celor nouă victime rămase în viață teroriştii cereau eliberarea a nu mai puţin de 234 de palestinieni din închisorile Israelului. Lucru exclus de autorităţile de la Tel Aviv. Prim ministrul Golda Meir i-a spus de altfel soţiei lui Andrei Spitzer că „nu vor negocia”, de teama unor atacuri similare pe viitor.

Placheta din faţa apartamentului în care au fost cazaţi sportivii israelieni

În timpul crizei ostaticilor antrenorul de scrimă născut la Timişoara a fost văzut ultima dată, alături de Kehat Schor, la geamul etajului 2 al stabilimentului în care erau ţinuţi el şi colegii săi. Deoarece Andrei era singurul care vorbea fluent limba germană acesta discuta cu negociatorii germani, dar în momentul în care încerca să explice ce s-a întâmplat până atunci a fost lovit în ceafă cu patul unei arme AK-47. După 20 de ore de negocieri tensionate, cei rămaşi în viaţă au fost transportaţi de călăii lor la baza aeriană de la Fürstenfeldbruck. Atacatorii doreau să ajungă cu un avion într-o ţară arabă. Fără a avea la acea vreme o brigadă specială antitero, autorităţile vest-germane nu au apelat la armată din cauza legii şi au încropit o misiune stângace de salvare. La baza aeriană, precum şi la misiunea din zona apartamentelor, abandonată ulterior deoarece era văzută în direct la TV, s-a apelat la polițiști de stradă. Nici măcar cei cinci lunetiști de la fața locului nu erau specializați. Mai mult, un echipaj sub acoperire pe post de personal de zbor a decis prin vot să abandoneze planul chiar înaintea sosirii teroriştilor la aeroport. A rezultat o acţiune necoordonată şi un schimb de focuri de două ore, în urma căruia Spitzer a privit cum alţi patru colegi de-ai săi au fost mitraliaţi apoi incineraţi de o grenadă detonată în elicopterul cu care au sosit. Mai târziu, Andrei şi restul colegilor săi au fost împuşcaţi de gruparea „Septembrie Negru”. Cinci dintre terorişti au fost ucişi, precum şi un poliţist neamț. O lună mai târziu ceilalţi trei atacatori de la München au fost eliberaţi după o deturnare cu multe semne de întrebare a unui zbor Lufthansa. Operaţiunea „Mânia lui Dumnezeu” declanşată de Mossad a dus la moartea a doi dintre ei iar ultimul, Jamal Al-Gashey, trăieşte undeva în Africa, făcându-și apariția într-un documentar BBC.

Foto: Ankie Spitzer (arhiva familiei)

Scrimeur în Banat, antrenor la graniţa cu Libanul

Născut în Timişoara pe data de 4 iulie 1945, Andrei Spitzer a fost de mic atras de scrimă.

Părinţii săi au supravieţuit Holocaustului după ce au trecut prin lagăre, dar tatăl său a murit când el avea doar 11 ani. În 1964 a emigrat împreună cu mama sa în Israel, unde şi-a îndeplinit stagiul militar în aviaţie, apoi a absolvit Academia Națională pentru Sport, Institutul Wingate din Natania, devenind între timp şi unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de scrimă din Israel. În 1968 a ajuns la Haga pentru specializare şi s-a îndrăgostit de una dintre elevele sale, Ankie, cea care avea să-i devină şi soţie. Împreună cu aceasta a revenit în Israel, la Biranit. „Trăiam la Nord, la graniţa dintre Israel şi Liban au decis să pună bazele unei academii de scrimă, acolo, în mijlocul pustietăţii. El mergea din oraş în oraş, din sat în sat, şi încerca să înveţe tinerii, prin arta scrimei, să aibă respect unii faţă de ceilalți… El încerca să canalizeze agresivitatea în respect pentru oponent. A fost greu să locuiesc acolo, dar îmi amintesc de acel an ca fiind cel mai frumos din viaţa mea”, spune Ankie Spitzer în documentarul „O zi în Septembrie” (2012).

Andrei Spitzer credea cu adevărat în valorile olimpismului, aşa cum au fost probabil gândite de către iniţiatorii greci. „Visa mereu că va ajunge o dată la Jocurile Olimpice. Cu ani înainte să-l cunosc mi-a spus că se gândea la asta pentru că pentru fiecare atlet acesta e apogeul carierei”, a mai spus soţia lui Andrei. De referinţă rămâne şi gestul timişoreanului făcut la o plimbare prin satul olimpic, în ciuda reticenţei soţiei. Acesta nu s-a sfiit să se apropie de sportivii Libanului, ţară cu care Israelului era în conflict, şi să-i întrebe amical ce rezultate au obţinut. Sportivii abordaţi au fost amabili şi la rândul lor au fost interesaţi de performanţele lui.


Andrei s-a întors către Ankie entuziasmat: „Vezi, ce ţi-am spus? Acesta e visul meu. Ştiam că așa va fi!”.

Înaintea tragicului eveniment, după ce elevii săi încheiaseră competiţia, Andrei Spitzer a plecat acasă în Olanda deoarece fetiţa sa, Anouk, se îmbolnăvise. Nu s-a dovedit a fi ceva grav şi s-a întors, fiind condus de soţie în următoarea staţie pentru a prinde un tren iniţial ratat. Revenirea la München s-a produs cu doar vreo patru ore înaintea atacului terorist.

Într-un articol din Minipedia Iudaică Timişoreană un prieten din copilărie al lui Andrei, Relly Shore Zacharias a rememorat perioada în care fostul maestru de scrimă frecventa şcoala evreiască idiş (Şc. nr. 4) în clasele primare şi ce sprijin imens reprezenta pentru familia sa. „Ştiam că se antrenează la scrimă, dar în marea lui modestie, nu prea povestea despre succesele lui… ni se părea un sport dur care nu se potrivea cu firea lui «Spitzke» cel blajin şi chiar firav. Pe atunci eu jucam ping-pong şi Andrei ni se alătura… La sfârşit de săptămână se organizau petreceri, mereu în casa altui coleg, prin rotaţie… Andrei era şi un dansator desăvârşit”, povesteşte Relly Shore Zacharias, care ulterior a emigrat de asemenea în Israel. Anouk Spitzer, fiica lui, i-a călcat pe urme, practicând scrima şi ajutând la organizarea Jocurilor Maccabi din Israel, care au loc o dată la patru ani şi sunt destinate sportivilor evrei din întreaga lume.

Decedat pe 6 septembrie 1972, la doar 27 de ani împliniţi, Andrei Spitzer a fost înmormântat alături de ceilalţi colegi la Cimitirul Kiryat Shaul, din Tel Aviv.

„Rana” din inima Bavariei

Olandeza Ankie Spitzer, recăsătorită între timp, susţinea că de fiecare dată când era ucis un membru al grupării teroriste era informată. Fosta soţie a lui Andrei nu căuta răzbunarea, dar a dus o luptă de 40 de ani pentru ca autorităţile germane să-şi recunoască vina în modul în care s-a acţionat în 1972. Lucru care s-a şi întâmplat simbolic în anul 2003 printr-o compensație financiară. De asemenea CIO (Comitetul Olimpic Internaţional) a fost arătat cu degetul pentru cum a gestionat situaţia. La München competiţiile olimpice au continuat după doar o jumătate de zi de pauză iar forul a refuzat să comemoreze victimele în cadrul Olimpiadelor până la ediţia de la Rio de Janeiro din 2016.

Anul trecut germanii au inaugurat un monument impresionant în apropierea arenei „Olympiastadion”. Denumit „Rana”, acesta conţine câteva ecrane pe care se derulează imagini şi informaţii despre evenimentul dureros din 1972. De asemenea, israelienii ucişi sunt prezentaţi separat, cu o scurtă biografie în limbile germană şi engleză în dreptul fiecăruia. Ankie Spitzer a fost prezentă la inaugurate, alături de alţi înalţi oficiali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.