Nicolae Robu s-a arătat surprins în momentul în care a aflat că liberalul Vasile Rușeț, fratele directorului comercial al Colterm, a fost angajat, de la începutul acestei luni, ca și consilier de dezvoltare personală. “Fratele acestuia este director comercial, dar el nu lucrează la Colterm”, a încercat să ne explice primarul Timișoarei.
După ce i s-a explicat că și Vasile Rușeț se numără printre angajații societății de termoficare, de câteva zile, edilul i-a solicitat consilierului său personal Cătălin Iapă să-l sune pe directorul Colterm, Emil Șerpe, pentru a cere informații în plus.
“Dacă e așa, o să pun punct. Nu are ce să caute acolo, nu poate fi în mai multe locuri. Eu nu am știut de angajarea lui, nu am fost informat”, s-a apărat Nicolae Robu.
După câteva minute, edilul a fost înștiințat de Cătălin Iapă că dezvăluirea PRESSALERT.ro se confirmă. “Am aflat, este angajat, dar n-o să mai fie”, ne-a răspuns scurt primarul Timișoarei.
Pe de altă parte, liberalul Florin Răvășilă, fost consilier personal al primarului, actual director al uneia dintre cele două direcții de patrimoniu ale municipalității și membru în Consiliul de Administrație al Colterm, l-a lăudat pe colegul său de partid, precizând că este “omul potrivit la locul potrivit”.
“Din ce cunosc eu și de cât timp îl cunosc eu pe domnul Rușeț, chiar cred că este omul potrivit la locul potrivit. Este un om cu o mare calificare, pe lângă faptul că a fost consilier în mandat, a fost și președinte de comisie, iar experiența lui din cadrul acelei comisii chiar își spune cuvântul. Mergând mai departe, are o vastă experiență în resurse umane, iar la nivelul Coltermului, acum chiar traversează o mare problemă în domeniul resurselor umane, în special al angajaților, și mă refer aici nu neapărat la cei cu studii superioare, ci la meseriile tehnice, în special sudori, lăcătuși, muncile, să le spunem, fizice grele. Iar datorită strategiei pe care a gândit-o, chiar sunt convins că va aduce un plus și se vor rezolva o parte din problemele cu care se confruntă Coltermul pe speța aceasta”, ne-a declarat Florin Răvășilă.