Arde pădurea în Timiș. Pompieri, pădurari și localnici luptă cu focul

Arde pădurea în Timiș. Pompieri, pădurari și localnici luptă cu focul

0
DISTRIBUIȚI

O pădure din sud-estul județului Timiș a fost cuprinsă de flăcări, iar zeci de pompieri, pădurari și localnici au ieșit pentru a încerca să stingă focul. Flăcările se manifestă pe aproximativ 4 hectare de pădure între localitățile Nădrag și Fârdea, în apropiere de Lugoj.

„ISU Timiș intervine pentru lichidarea unui incendiu la o pădure între localitățile Nădrag și Fârdea. La locul intervenției s-au deplasat un ofițer și 30 de subofițeri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 din Timișoara și Detașamentul Lugoj care intervin cu lopeți și motosuflante pentru lichidarea incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 4 hectare, dintre care 3 hectare de pădure tânără.


Până în acest moment, incendiul a fost localizat pe o latură a suprafeței. Pe lângă pompierii militari, intervin și personal din cadrul ocolului silvic, SVSU și locuitorii din apropiere”, a transmis ISU Timiș.

UPDATE Principala preocupare a pompierilor este împiedicarea extinderii focarului. „Incendiul arde mocnit, se lucrează pentru crearea unei fâșii minerale care să împiedice extinderea incendiului. În acest moment nu există pericol de extindere a incendiului la locuințe sau alte vecinătăți”, a completat ISU Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.