Deputat PSD de Timiș: “Am avut și eu o doză de cretinism...

Deputat PSD de Timiș: “Am avut și eu o doză de cretinism în 2012, când mi-am rupt încălțările să-l facem pe Robu primar”

0
DISTRIBUIȚI

adrian pau

Deputatul PSD de Timiș Adrian Pau l-a atacat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, pe Nicolae Robu, după ce edilul l-a făcut “cretin” pe deputatul Matei Suciu, pentru că a declarat că Primăria Timișoara ar avea datorii de 200 de milioane de euro.

Adrian Pau a ținut să-i transmită edilului că “acel cretin de care vorbește este absolvent al Institutului Politehnic din Timișoara și nu știu dacă produsul Institutului Politehnic poate fi un cretin. Mai mult decât atât, cretinul despre care vorbim este și doctor al Institutului Politehnic din Timișoara. Stau să mă întreb, există cretini absolvenți ai Institutului Politehnic Timișoara, pe care domnul primar l-a condus? Eu nu cred acest lucru și cred că domnul primar s-a înșelat”.

De asemenea, deputatul PSD de Timiș a amintit faptul că, în urmă cu câteva luni, Nicolae Robu declara că DNA este o instituție puternică și că susține lupta anticorupție, iar apoi a comentat ultimele afirmații făcute de edil, după ce a inculpat în dosarul retrocedărilor. “Văzând ultimele declarații de la ieșirea de la DNA, mi se pare că domnul primar Nicolae Robu nu susține lupta anticorupție, pentru că, din ceea ce declară, constatăm că se pare că nu-și dă seama despre ceea ce este învinuit. Dânsul nu este învinuit că a vândut două maghernițe, ci este învinuit că nu a respectat o procedură.


Nu știu dacă înțelege ce înseamnă o procedură și probabil o să spună că un alt cretin nu înțelege o procedură și cum trebuia să se manifeste dânsul”, a detaliat Adrian Pau.

Totodată, deputatul PSD de Timiș a precizat, ironic, că a avut și el o doză de cretinism în anul 2012, în campania electorală pentru alegerile locale, când Nicolae Robu a ajuns primar al Timișoarei.

“Am obosit să-l aud spunând că este un mare primar și noi nu îl merităm. Da, de multe ori să știți că am și eu, și aici trebuie să îmi asum, îmi aduc aminte că în 2012 ne rupeam încălțările pe stradă pentru a-l face pe domnul Robu primar și mă întreb dacă nu am avut și eu doza mea de cretinism la vremea respectivă. Că sunt deștept acum nu mă mai ajută cu absolut nimic și nu îmi scuză faptul că la vremea respectivă am greșit. Am convingerea că de acum încolo fiecare dintre noi o să fie un pic mai atent la ceea ce o să facem. Eu respect instituția primarului, respect funcția de primar, dar nu am obligația să respect cetățeanul din spatele acestei funcții. Atunci când discutăm de noi suntem buni și frumoși și putem interpreta orice acțiune pe care o facem în interesul nostru, când discutăm despre ceilalți, avem tendința de a fi de multe ori răutăcioși. Ca să nu spun că limbajul folosit de multe ori este suburban. I-aș sugera domnului primar Robu să încerce să se uite către orașele conduse de alți colegi de-ai dânsului, să încercăm să terminăm cu minciuna și cu ipocrizia. Dacă stau și îi ascult conferințele de presă, îmi vine la un moment dat să mă duc să-i spun să-mi gestioneze și bugetul familiei, la cât de bun administrator este. Dacă mă iau după situația financiară, nu-l trimit nici la langoșeria de la gară, că nu am convingerea că va ieși pe profit”, a declarat Adrian Pau.

Deputatul PSD de Timiș a mai precizat că este reținut în a-i solicita demisia lui Nicolae Robu, pentru că PSD-ul ar găsi cu greu o altă persoană care să-i fie “favorabilă”.

“Nu avem toți obligația să-i cântăm în strună, să-i spunem cât este de deștept și de bun primar. Cred că Robu ar trebui să stabilească când a fost bun și când nu a fost bun DNA-ul, când trebuie să ne dăm demisia de onoare din anumite funcții și când nu. Până la urmă, nu trebuie să ne dăm demisia din funcția de primar, ci din funcția politică. Deși, sincer vorbind, cred că pe noi, ca și entitate politică, ne avantajează faptul că domnul Nicolae Robu este primar, și din acest punct de vedere o să fiu mai reținut în solicitarea demisiei dânsului, pentru că ne va fi greu să găsim o altă persoană care să ne fie atât de favorabilă”, a detaliat Adrian Pau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.