Dezastru pe o stradă din zona Odobescu, din cauza muncitorilor Colterm. În...

Dezastru pe o stradă din zona Odobescu, din cauza muncitorilor Colterm. În caz de urgență, Ambulanța sau pompierii nu pot ajunge la o scară FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>str constantin noica

O stradă aflată în zona Odobescu din Timișoara arată ca după război. Muncitorii Colterm s-au apucat de spart carosabilul și trotuarele pentru a înlocui țevi pe o lungime de zeci de metri, astfel că au provocat haos în zonă.

Un cititor PRESSALERT.ro ne-a semnalat că șantierul Colterm de pe strada Constantin Noica, începând cu Bl. 19, Sc. C, și terminând cu Bl. 19, Sc. B, durează de aproximativ trei săptămâni. Strada este atât de spartă, încât ambulanțele sau pompierii nu au cum să ajungă la o scară, în cazul unei nenorociri.

„Dacă se lucra într-un ritm alert și constant (ceea ce nu s-a întâmplat până acum), mai ales în săptămâna care a trecut și în care vremea era mai mult decât favorabilă, acest șantier ar fi fost de domeniul trecutului. Astfel, cotidianul nostru, plătitorilor de taxe, este îngrădit: la scara B nu poate ajunge nici salvarea, nici pompierii, nici vreo livrare de mobilă sau electrocasnice mai mari, care se livrează la domiciliul clientului (personal, amân de trei săptămâni achiziționarea unor calorifere de dimensiuni mai mari si de achiziționarea unui frigider, pentru că nicio firmă nu este dispusă să care aceste obiecte grele de la două scări departare și să le urce la etajul patru)”, ne-a scris o femeie care locuiește pe str. Constantin Noica din Timișoara.

De asemenea, timișoreanca susține că i-a scris, aseară, pe Facebook primarului Robu cu privire la această situație, iar în această dimineață, când a făcut și fotografii pe care i le-a trimis, a constatat că edilul a șters postarea.

„Probabil că este nevoie de noi doar la alegeri și la plata taxelor, nu și când suntem în situații neplăcute, pe care nu le-am creat noi și pe care considerăm că este de datoria domniei sale să le cunoască și să le rezolve”, a precizat timișoreanca.

Pe de altă parte, reprezentanții Colterm susțin că lucrările pe strada Constantin Noica au început în urmă cu aproximativ o săptămână și că este o intervenție mai dificilă.

„Este o lucrare a Colterm. Odată s-a procedat la înlocuirea a 50 de metri liniari de țeavă de canal, se mai înlocuiesc încă zece metri liniari. La momentul de față se lucrează și pe o stradă paralelă, pe strada Labiș. Lucrarea este începută de peste o săptămână, nu de trei săptămâni, și mai durează încă câteva zile, după care lucrarea va fi dată la refăcătorii de trame stradale. Operațiunea este puțin mai dificilă decât la o țeavă simplă”, au transmis reprezentanții Colterm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.