Indemnizaţie de parlamentar, bursă şcolară pentru mai mulţi elevi din Timiş

Indemnizaţie de parlamentar, bursă şcolară pentru mai mulţi elevi din Timiş

0
DISTRIBUIȚI

Sunt silitori, vor să înveţe, dar familia lor nu dispune de banii necesari pentru susţinerea lor la şcoală. Pentru patru copii din mediul rural din Timiş, Moş Nicolae a venit cu un dar mai important ca niciodată.

Fundația Universitatea de Vest Timișoara va acorda, în 2019, o serie de burse școlare pentru patru elevi din mediul rural, iar Sursa de finanțare va fi indemnizația de parlamentar a deputatului Marilen Pirtea. Este al doilea an consecutiv în care parlamentarul de Timiş asigură, prin intermediul Fundației, astfel de burse.

În criteriile de selecție a elevilor s-a ținut cont de situația socio-economică și de performanțele educaționale ale acestora. Au fost vizați cei aparținând minorităților naționale, elevii care au părinții plecați în străinătate și ale căror condiții de viață sunt precare, cei cu venituri familiale limitate, orfanii și olimpicii din mediul rural.


Cuantumul burselor este de 300 lei/lună, durata de acordare fiind de 10 luni, începând cu decembrie 2018. Ieri au fost semnate contractele, la acțiune fiind invitați elevii și însoțitorii acestora, directorii de școli și primarii din localitățile din care fac parte copiii. Pentru a beneficia de bursă, aceștia trebuie să nu fie exmatriculați, să nu renunțe la frecventarea cursurilor, să nu înregistreze 10 absențe nemotivate într-un semestru și să nu aibă corigențe. De asemenea, elevii trebuie să aibă media 10 la purtare și să obțină o medie semestrială și anuală mai mare de 8.

„Acești copii au demonstrat deja că vor să învețe. Ar fi păcat ca situația financiară precară să fie o piedică în evoluția lor. Bursa le este de folos, întrucât, după cum bine se știe, școala în România este gratuită doar declarativ. Costurile ascunse ale educației se pot dovedi prea mari pentru multe familii. Sumele necesare plății burselor provin din indemnizația de deputat, Fundația UVT fiind cea care a făcut demersurile de identificare și selecție a beneficiarilor. Eu știu că a sprijini patru elevi este doar o picătură în ocean în contextul în care milioane de români trăiesc în sărăcie, dar, dacă fiecare dintre noi facem câte ceva în micul nostru colț de Românie, efectele pozitive vor fi cu siguranță vizibile”, a declarat deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.