Noul pod peste Bega intră în construcţie anul viitor. Anunţul primarului Robu

Noul pod peste Bega intră în construcţie anul viitor. Anunţul primarului Robu

0
DISTRIBUIȚI

Podul peste canalul Bega care va face legătura între strada Jiul, Splaiul Nicolae Titulescu şi Splaiul Tudor Vladimirescu va intra în construcţie anul viitor, a anunţat, ieri, primarul Nicolae Robu. Până la sfârşitul anului acesta, studiul de fezabilitate ar trebui să treacă prin Consiliul Local, astfel încât, anul viitor să fie demarată licitaţia.

„Am avut o întâlnire cu proiectantul podului Jiul. (…) Sunt conturate clar două soluţii pe care săptămâna viitoare ni le va propune prin documentaţia completă a studiului de fezabilitate şi în şedinţa de consiliu de local de după, că săptămâna viitoare
nu o să fim în măsură să avem pe ordinea de zi subiectul, vom pune la vot aprobarea studiului de fezabilitate pe una din cele două variante pentru podul Jiul.


Automat se dă undă verde la partea a doua a contractului, elaborarea proiectului tehnic
cu detaliile de execuţie. (…) De îndată ce vom avea şi acest document vom trece la organizarea licitaţiei pentru execuţie. Şi în 2019 va începe construcţia acestui nou pod Jiul”, a anunţat Nicolae Robu, în conferinţa de presă de la PNL Timiş. Noul pod, care are drept scop decongestionarea traficului, va fi pe patru benzi, va avea piste de biciclete şi trotuare, a mai spus primarul.

Proiectarea podului a fost făcută de o firmă vieneză şi a costat aproximativ 90.000 de lei, fără TVA. Contractul a fost semnat în 2015. În urmă cu doi ani, primarul publica un filmuleţ, pe pagina sa de Facebook, în care prezenta cum va arăta noul pod peste Bega, „primul care se va construi în oraşul nostru după 50 de ani”.

Referitor la podurile Dragalina şi Eroilor, Robu a spus: „pe lângă fiecare din aceste poduri, care vor fi reabilitate şi consolidate, se vor construi două noi poduri, aproape la fel de late ca şi podurile actuale. (…) În cifre concrete, de la 10,5 m se va ajunge
la 25 de m lăţime”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.