Primarul Robu a prezentat timișorenilor planul de „dezvoltare în forță” pentru 2019

Primarul Robu a prezentat timișorenilor planul de „dezvoltare în forță” pentru 2019

1
DISTRIBUIȚI

Vacanța în Statele Unite nu pare a fi destul de interesantă pentru edilul-șef al Timișoarei, care postează constant pe Facebook, transmițând nu mai puțin de opt mesaje în ultimele 24 de ore. În una dintre primele postări ale anului, Nicolae Robu a listat „25 dintre proiectele la care se va lucra PE TEREN în Timișoara, în 2019”.

Lista pe care o puteți consulta mai jos conține, printre altele, și șantiere care fac parte din proiecte private, dar și lucrări începute și oprite între timp din diferite motive.

Iată lista, așa cum a fost prezentată de edilul-șef:

„1. Pasajul Solventul
2. Pasajul Consiliul Europei
3. Podul Jiul
4. Podul Ilsa
5. Podul Dragalina – reabilitare cu lărgire prin construirea a două noi tronsoane, unul de-o parte, altul de alta a celui actual (lucrare în derulare)
6.


Podul Eroilor – reabilitare cu lărgire prin construirea a două noi tronsoane, unul de-o parte, altul de alta a celui actual (lucrare în derulare)
7. Podul Mihai Viteazul – reabilitare cu lărgire (încă neîncepută)
8. Str. Calea Bogdăneștilor – reabilitare/modernizare
9. Bd. Cetății – reabilitare/modernizare
10. Str. Gării – reabilitare/modernizare
11. Inelul 4: str. Grigore Alexandrescu (de pe Calea Torontalului până pe Calea Lipovei), str. Constructorilor (de pe Calea Lipovei până la UMT), str. Măcin, str. Avram Imbroane, str. Aleea Pădurea Verde, str. Behela, str. Ștrandului
12. Str. Mș. Constantin Prezan -lărgire la 4 benzi
13. Bd. Sudului – lărgire la 4 benzi
14. Parcări supraetajate în Cartier Calea Martirilor (2) și în Cartier Calea Lipovei (1)
15. Corpuri noi la Școala Generală nr. 30
16. Clădire cu demisol, parter și 6 etaje (deja în derulare) la Spitalul de Copii (etapa finală)
17. Clădire cu parter și 6 etaje la Spitalul Municipal
18. Maternitate cu parter și 6 etaje la Spitalul Municipal
19. Reabilitări și extensii la Spitalul de Boli Infecțioase (deja în derulare)
20. Complex Sportiv și de Agrement în Calea Lipovei
21. Complex Sportiv și de Agrement în Calea Buziașului
22. Reabilitare și supraetajare clădire istorică pe str. Vasile Alecsandri (deja în derulare)
23. Parcare subterană în față la Hotel Central
24. Piața Victoriei – înnoire rețele de utilități și repavare cu piatră naturală
25. Reabilitare/Extindere piste de biciclete”.

Primarul și-a încheiat mesajul printr-o formulă devenită deja „tradițională”: „Dacă susțineți această modernizare/ dezvoltare în forță a orașului, dați Like. Dacă nu o susțineți, postați «Dislike». În ambele situații, dați Share”.

Foto: Virgil Simonescu (arhivă)

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Mumulenka Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.