Retrospectiva anului muzical 2018 în Timișoara. Lansări și concerte inedite (II)

Retrospectiva anului muzical 2018 în Timișoara. Lansări și concerte inedite (II)

0
DISTRIBUIȚI

Mai 2018
– Ca-n fiecare an, Ponton Casa Baraj a devenit și de această dată „Mamaia Banatului“, evenimentul care a sărbătorit ziua de 1 mai find o petrecere – maraton, în cele trei nopți de distracție amatorii de clubbing având parte de entertainament de calitate la Văliug.

– Prima ediție a festivalului SoundArt din Timișoara a adus o gamă variată de subgenuri ale muzicii rock în fața spectatorilor locali. Evenimentul a debutat cu o porție consistentă de stoner – rock din Grecia alături de membrii trupei Purple Dino. Sound-urile grecești au continuat alături de Puta Volcano, iar cea mai așteptată formație a serii a fost Somali Yacht Club. În cea de-a doua zi au concertat Fakir Thongs, Lowbau, Groove Therapist, Quo Vadis și From The Cold. În ultima zi a festivalului au urcat pe scenă Perihelion, Stoned Jesus și timișorenii de la Methadone Skies.
– Timișoara Gospel Project a lansat un nou videoclip ce poartă numele de Your Love Remains, melodia fiind inclusă în albumul Songs of deliverance, material discografic care a fost lansat la sfârșitul anului trecut printr-un concert grandios desfășurat în incinta Filarmonicii Banatul. Timişoara Gospel Project este un proiect coral ieșit din tipare, o aventură muzicală pusă în slujba unui scop caritabil, care adună amatori de toate vârstele şi ocupaţiile, de orice etnie și confesiune sau fără apartenență religioasă, dar având cu toţii în comun “muzica în sânge şi un strop de nebunie” și dorința de a susține o cauză bună.

– Prima ediție a Aero West Festival s-a desfășurat pe Aerodormul din Buziaș, unde au cântat Iris, Masterpiece (tribut Metallica), Rockabil, Trupa cu A.S.A.R. și Mist.

– Legendara formație Metropol a susținut un concert memorabil în cadrul Zilelor Maghiare Bănățene, în cadrul căruia spectatorii au fost martorii unui recital plin de șarm, condimentat cu multe povești și câteva dintre hiturile formației care a susținut primul ei concert în luna noiembrie a anului 1968, la Oradea. Evenimentul a fost inclus în seria de concerte care marchează 50 de ani de existență a formației.

– Muzicienii timișoreni Octavian Horvath (Vita) și Toni Dijmărescu au colaborat la noul single al formației Rock n Ghenă, „Vieți pierdute“, melodie care are parte și de un videoclip realizat de echipa timișoreană Electronic Resistance. „

– Prima ediţie a Embargo Fest – eveniment care a avut loc pe stadionul Hristo Stoichikov din Dudeştii Vechi – a avut parte de un succes deosebit, peste 8.000 de spectatori având parte de o serie de activități culturala și concerte interesante.

– Seria de petreceri numite The Biggest Rooftop In Town by Day & Night a avut parte de un nou episod în cadrul unui eveniment cu ștaif pentru amatorii de muzică electronică. DJ-ul britanic James Zabiela – un prieten de nădejde al scenei – a demonstrat încă o dată că abilitățile sale tehnice se împletesc cât se poate de bine cu aceea de a selecta cele mai energice track-uri care fac furori în rândul clubberilor.

– Mezzosoprana Aura Avram Twarowska a fost admisă în Academia Româno-Americană de Artă şi Ştiinţe. Decizia a fost luată în prestigiosul for academic româno-american, recent, în cadrul celui de-al 42-lea congres al acestuia, desfăşurat sub titulatura „ARA la Centenarul Marii Uniri”, la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca. Aura Twarowska a fost primită oficial, iar acceptarea s-a facut prin votul membrilor pe baza unui dosar de studii şi activitate.

– Formaţia timişoreană Monokrom a revenit în fața fanilor cu o nouă melodie intitulată Supernova, înregistrată de Lukinich Attila în studioul DSPro din orașul nostru.

Iunie2018
– Cea de-a patra ediție a Revolution Festival – eveniment organizat de creatorii celebrului Exit din Novi Sad la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara – a avut parte de recitaluri interesante, printre cei care au fost prezenți numărându-se 1000Mods, Maika, Gogol Bordello. Nicole Moudaber sau Graham Candy.

– Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara a fost gazda unui concert deosebit, alături de BlackSalt Duo, formația alcătuită din Lucian Ban și Abraham Burton.

– Prima ediție a primului festival de bere artizanală din Timișoara, TmCBF sau Timișoara Craft Beer Festival a avut loc în Parcul Rozelor.

– Cea de-a 16-a ediție a festivalului Road Patrol MC România a avut loc la Poligonul AJVPS Timiș de lângă Pădurea Verde, unde pasionaţii de motociclete au avut parte și de această dată de un program variat, ce a inclus „bunătățuri“ cât se poate de interesante.

– Vara a început cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique! De mai bine de 36 de ani, cea mai lungă zi din an este dedicată muzicii în Franța și în peste o sută de țări din lume.


Sărbătoarea s-a prelungit cu încă o zi în orașul de pe Bega, unde artiști din Franța și România ss-au întâlnit într-o atmosferă caldă și prietenoasă.

– Alexandra Ușurelu a susținut un concert inedit, intitulat La Apus. Artista a cântat cu un cvartet de coarde din Timișoara, format din orchestra Filarmonicii Banatului și, bineînțeles, alături de band-ul său.

Iulie 2018

– Festivalul Jazz TM, desfășurat în centrul Timișoarei cu intrarea liberă, le-a adus melomanilor un program variat, artiștii prezenți reușind să fie pe placul spectatorilor. Printre artiștii care au concertat aici s-au numărat John Beasley presents MONK’estra. Krisper și Kurt Rosenwinkel’s CAIPI , R+R=NOW (Robert Glasper, Terrace Martin, Christian Scott aTundeAdjuah, Derrick Hodge, Taylor McFerrin, Justin Tyson), Bachar Mar Khalife și Gregory Porter.

– Clubul de motocicliști Road Patrol MC Lugoj în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Lugoj și cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj, a organizat a șaptea ediţie a festivalului în aer liber „Rock pe două roți“, cu participarea mai multor formații de renume din țară și străinătate.

– Melomanii timișoreni au avut parte de un nou eveniment din seria concertelor de basm pe care artistul timișorean Daniel Dorobanțu le susține în Timișoara. Concertele de basm prezintă o muzică ce se află la intersecția dintre electronic ambient și modern classical. Vizual, concertele de basm îmbină elemente arhaice, primordiale, de mitologie și folclor românesc cu cele mai recente tehnici de producție audio-vizuală. Fluide de la un capăt la altul, aceste reprezentații oferă o muzică imersivă și învăluitoare, emoțională și totodată detașată, lucrată în liniștie, translucidă și încântătoare.

– Cea de-a 22-a ediție a Gărâna Jazz Festival a avut loc pe trei scene din Munții Semenic (Poiana Lupului, Hanul la Răscruce și Biserica Catolică din Văliug). Iubitori de jazz din toată Europa s-au bucurat de 25 de concerte susținute de muzicieni din 16 țări, inclusiv România. Din line up-ul din acest an au făcut parte Youn Sun Nah & Ulf Wakenius, Stanley Clarke Band, Sly & Robbie meet Nils Petter Molvær feat. Eivind Aarset & Vladislav Delay sau Roberto Fonseca Trio.

– Peste 3.000 de spectatori au participat la ediția din acest an a festivalului Rock la Mureș, eveniment desfășurat la Periam – Port. Printre artiștii care au evoluat aici s-au numărat Apocalips, Bucovina, Drink Or Die și The Exploited.

– Echipa Launmomentdat a organizat o petrecere deosebită, în care stilul predominant a fost house, capul de afiș al acestui eveniment fiind americanul Rahaan. De origine din Chicago, Rahaan este foarte apreciat pe scena internațională, fiind adeptul genurilor disco, soul, funk, house și jazz.

– Premiera filmului Bodrog regizat de arădeanul Mihai Sălăjan (Selfmademusic), scris în colaborare cu Dr. Ștefan Tiron, a cărui muzică a fost compusă de timișorenii de la Makunouchi Bento, a avut loc în incinta Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara.

– Implant pentru Refuz au susținut un concert memorabil la Buzad, în cadrul seriei de concerte speciale desfășurate sub „umbrela“ conceptului Moon.Light.

– Timișoreanul Mircea Baniciu și-a sărbătorit ziua de naștere „acasă“ în cadrul concertului „cu cei patru corifei“ (Alifantis, Andrieş, Baniciu şi Vintilă), la Filarmonica Banatul.

August 2018
– În curtea fostei fabrici de țigări, iubitorii de muzică, viniluri și vechituri au avut loc de un eveniment pus la cale de Launmomentdat și Dimensions Festival din Croatia, în cinstea celui mai tare festival de muzică electronică din Croația.

– Cea de-a doua ediție a Fusion Festival, eveniment ce a avut loc la Gărâna, a debutat cu un spectacol deosebit, care a adus în fața cunoscătorilor o seară cât se poate de agreabilă în care diversele stiluri muzicale s-au contopit într-un mod armonios.

– Formația bosniacă Hari Mata Hari a susținut un concert în premieră în țara noastră, evenimentul find inclus în programul Zilelor Comunei Dudeștii Vechi.

– Formația Pragu de Sus a lansat piesa „Ziua în care“, melodie ce a prefațat albumul discografic lansat de ei în cursul acestei toamne.

– Timișorenii de la Makunouchi Bento au fost declarați câștigători în cadrul competiției „100 de ani de sunete românești”, eveniment ce a avut loc la București, în cadrul celei de-a cincea ediții a Innersound New Artists Festival.

– Implant Pentru Refuz a deschis într-un mare stil Festivalul de Film Central European, cu un concert memorabil în cadrul căruia băieții au asigurat coloana sonoră pentru proiecțiile desfășurate în Piața Unirii. Cei cinci componenți ai binecunoscutei trupe timișorene, au adus cu această ocazie o coloană sonoră inedită, special creată pentru această proiecție. Cele trei filme proiectate în Piața Unirii din Timișoara cu această ocazie au fost „Războiul pentru întregirea neamului“ (1920, 14 min. Gen: Jurnal de actualități, Producători: Serviciul Cinematografic al Armatei Române), „Datorie și sacrificiu“ (1925, 21 min. Producători: Serviciul foto-cinematografic al Armatei Române ) și „Ecaterina Teodoroiu“ (1931, 42 min. Producători: Soremar-Film).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.