Tineri cu moartea în sânge. Gestul dement făcut de doi îndrăgostiți când...

Tineri cu moartea în sânge. Gestul dement făcut de doi îndrăgostiți când au aflat că unul este bolnav de SIDA

2
DISTRIBUIȚI

„Vom avea o epidemie de HIV”. Acesta este semnalul de alarmă tras de medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Avertismentul este lansat în condițiile în care, doar anul trecut, peste 50 de persoane din vestul țării, majoritatea tinere, au aflat că sunt infectate cu HIV. Vorbim de un virus nemilos care atacă sistemul imunitar, dacă bolnavii nu se adresează medicilor în timp util pentru a beneficia de un tratament adecvat.

Medicul Virgil Musta spune că principala cauză a apariției unor noi cazuri de infecție cu HIV este contactul sexual neprotejat. Unii tineri ajung să fie diagnosticați cu SIDA pentru că fac chiar și sex neprotejat în grup, dar vulnerabili sunt și homosexualii.

„Avem foarte multe cazuri de infecții HIV la tineri, în special, și mi-am pus problema că ceva se întâmplă, pentru că numărul de cazuri descoperite în ultimele luni este mai mare decât a fost în anii precedenți. Probabil că nu se respectă regulile de prevenție a acestei boli, în sensul că se face contact sexul neprotejat, probabil contact sexual în grupuri, unii se droghează. Noi n-am prea avut HIV în urma injectării de droguri, astfel de cazuri erau în special prin București. Noi avem HIV la homosexuali și la heterosexuali care au contacte sexuale neprotejate. Am constatat, de asemenea, că sunt familii cu HIV. Depistăm o persoană cu HIV și, de fapt, în urma analizelor, aflăm că ambii parteneri sunt infectați, dar ei nu știau, pentru că unul dintre ei, la un moment dat, a contactat boala. Am zis că totuși trebuie să tragem un semnal de alarmă, pentru că există atât de multe cazuri, posibil să fie și multe nedepistate, iar dacă nu se respectă strict regulile de prevenție a acestei boli, vom avea la un moment dat o epidemie de HIV”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

Ruleta sexuală

Medicul timișorean Virgil Musta vorbește chiar și de locuri în  România în care s-ar practica un joc deosebit de periculos, un fel de ruletă rusească sexuală, care a apărut pentru prima dată în Serbia, în urmă cu câțiva ani. Concret, este vorba de o petrecere la care este invitată să participe și o persoană infectată cu HIV, însă fără ca restul participanților să știe despre cine este vorba. Niciunul dintre cei prezenți la petrecere nu are voie să folosească prezervativ, iar gândul că una dintre persoane are SIDA, le-ar crește senzația de plăcere.

„La ora actuală există o medicație foarte eficientă, care face ca, dacă te ții de ea, infecția cu HIV să devină o boală cronică, în sensul că poți trăi cu ea. Dar este mult mai bine să încercăm să prevenim. Tocmai de aceea le recomandăm oamenilor, celor care sunt din aceste grupe de risc, fie au contacte sexuale numeroase, cu persoane necunoscute, fac sex în grup, că am înțeles că sunt locuri unde se întâlnesc, să se testeze periodic pentru aceste infecții HIV. Am înțeles că mai sunt și locuri unde se practică acea ruletă sexuală rusească”, a adăugat Virgil Musta.

Potrivit medicului timișorean, pentru depistarea infecției cu HIV, persoanele interesate trebuie doar să-și facă o banală analiză de sânge, care se efectuează gratuit în cadrul unității medicale, sau pot să-și cumpre teste din farmacii, care au o sensibilitate de peste 90%. În cazul în care aceste teste sunt pozitive, pacieții trebuie să se adreseze Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, în care se află singurul compartiment din vestul țării destinat bolnavilor infectați cu HIV. După ce sunt evaluați, pacienții primesc medicația necesară, care este decontată de statul român integral.

Din păcate, medicii timișoreni s-au confruntat și cu cazurile unor persoane seropozitive care au aflat prea târziu că suferă de această boală, sau al unor persoane inconștiente, care nu au dorit să ia tratamentul și și-au continuat viața sexuală în mod normal, fără să se protejeze.


De altfel, legislația din România prevede că o persoană infectată cu HIV, care știe că are acest virus și contaminează alți oameni în mod intenționat, riscă ani grei de  închisoare.

„Îmi aduc aminte de cazul unui pacient care a decedat, iar nimeni din familie nu a știut că a fost infectat cu HIV. Dacă persoana respectivă nu dorește să fie altcineva înștiințat că are HIV, noi nu putem să spunem. Acea persoană era în stare foarte gravă, iar toți credeau că noi nu suntem în stare să tratăm boala, însă noi nu aveam voie să spunem diagnosticul, se făceau și presiuni asupra noastră. Dar ei nu știau adevărul. Este dreptul lor de a-și proteja boala. Avem și cazuri grave, vin cu forme severe, depistați tardiv sau chiar dacă au fost depistați anterior, nu au luat nicio măsură pentru a lua tratament. Tratamentul îți restabilește imunitatea și duci o viață normală. Recomandăm pacienților care sunt depistați cu infecție HIV, care e un șoc pentru mulți dintre ei, să nu dispere, pentru că la ora actuală, terapia este una eficientă, o avem, le-o putem da și transformăm această boală ca și cum ar fi hipertensiv, de exemplu, unde trebuie permanent să iei medicamentele și să te evaluezi de două ori pe an”, a detaliat Virgil Musta.

În cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara funcționează și un serviciu de psihologie și consiliere adresat pacienților cu HIV, în condițiile în care acestor persoane nu le este deloc ușor să treacă peste șocul aflării veștii că sunt seropozitivi. În cadrul acestui centru sunt angajați un psiholog, precum și un asistent social, care îi ajută la întocmirea actelor, pentru a putea beneficia de mai multe drepturi.

Statistici alarmante

Conform statisticilor furnizate de reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, în cadrul Centrului Regional de Apărare Împotriva Infecției HIV se pot adresa pacienți din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. În total, în evidențele centrului sunt 973 de pacienți cu infecția HIV din toată zona de vest a țării, dintre care 301 din Timiș. Alarmant este faptul că, doar anul trecut, 50 de cazuri noi au fost depistate, majoritatea la tineri. Dintre cei aproape o mie de bolnavi din vestul țării, sunt pe tratament 281 de persoane din județul Timiș și 649 din celelalte trei județe.

„Nu sunt tratați doar cei care nu sunt complianți sau nu doresc tratamentul. Majoritatea pacienților cu HIV sunt tineri. Noi am avut o particularitate a infecției HIV până recent. 90% din pacienții cu infecție HIV au contactat infecția în copilărie, au fost născuți în anii ‘88, ‘89, ‘90. Asta era particularitatea unică în lume și în Europa, numai noi avem atâția copii. Acești copii, o parte din ei au supraviețuit datorită tratamentelor și sunt adulții de astăzi. Însă, între timp, au apărut adulții care au luat boala nu în contextul în care au luat acei copii, care nu se știe exact din ce cauză sau cum au fost infectați, ci prin contact sexual, prin consum de droguri”, a explicat Virgil Musta.

Medicul timișorean spune că s-a confruntat cu tot felul de cazuri, unul care i-a rămas în minte fiind acela al unui cuplu în care doar unul dintre parteneri era infectat cu HIV. Însă, celălalt partener a fost de acord să nu facă sex protejat, spunându-le doctorilor că „atât de mult se iubesc, încât dacă unul dintre ei are HIV, atunci să aibă și celălalt. Și au făcut sex neprotejat și într-adevăr după doi, trei ani a contactat și celălalt infecția”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, persoanele infectate cu HIV, potrivit legii, nu se pot angaja în locuri în care există riscul să se taie, în medii infecțioase sau în cele care trebuie să lucreze cu copii.

2 COMENTARII

  1. E bine ca au cronicizat si boala asta. Mai multi bani de la fraieri. Industria medicala nu vindeca nici o boala ca nu ies bani din asta; iar daca cumva cineva gaseste vre-un leac, e eliminat.

Dă-i un răspuns lui Gheo Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.