Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş a început o nouă ediţie a proiectului „Serile patrimoniului”, lansat anul trecut, pentru a oferi publicului timişorean ocazia de a cunoaşte cât mai multe „poveşti” despre patrimoniul arhitectural, arheologic, industrial sau chiar gastronomic din oraşul în care trăiesc.
Iniţiatorul proiectului, dr. Victor Bunoiu, arheolog şi consilier în cadrul direcţiei de cultură, este convins că acest patrimoniu complex nu îi priveşte doar pe specialiştii din domeniu, ci este „un bun al nostru, al tuturor, parte a identităţii noastre, şi suntem datori să-l cunoaştem şi să-l protejăm”. Cum proiectul s-a bucurat de un neaşteptat succes, iniţiatorii săi au decis să-l continue şi în acest an.
O fascinantă călătorie în timp
Subiectul primei întâlniri din acest an a fost „Începuturile stăpânirii habsburgice în Banat: imaginea cartografică a provinciei”, despre care a susţinut o conferinţă Josef Wolf, conferenţiar la Institutul de Istorie şi Geografie Regională a Şvabilor Dunăreni din Tübingen şi curator al expoziţiei „Hartă şi teritoriu. România în cartografia europeană, sec. XV-XIX”, găzduită la Bastion.
Potrivit profesorului german, „începuturile stăpânirii habsburgice în Banat sunt strâns legate de percepţia schimbată a administraţiei centrale şi provinciale a spaţiului geografic şi teritorial-politic iar cartografierea a constituit un element esenţial al practicii de guvernare. În centrul atenţiei stă procesul de cunoaştere al spaţiului luat în stăpânire, de către militari, administraţie, topografi şi ingineri în perioada timpurie a stăpânirii habsburgice, din timpul domniei lui Carol al VI-lea”. O atenţie deosebită este acordată primei hărţi topografice manuscrise a Banatului din 1717, aflată în colecţia dr. Ovidiu Şandor, şi hărţii generale manuscrise elaborate în anii 1723-1725, aşa-numita „hartă a lui Mercy”, dar reprezentări cartografice ale Banatului, unele dintre cele mai frumoase şi complexe mărturii care prilejuiesc privitorului o fascinantă călătorie în timp şi oferă totodată un fragment de istorie grafică, au fost întocmite şi înaintea cuceririi Banatului de către habsburgi, în ultima fază a primului război austro-turc desfăşurat între 1683 şi 1699, când deja o mare parte a Ungariei otomane fusese cucerită de trupele imperiale.
„Imaginea cartografică renovată a Banatului este contrastată cu perspectiva specifică perioadei târzii a epocii otomane, dintre anii 1690-1716”, a spus istoricul german care a studiat minuţios hărţile epocii.
Hărţi ale Banatului de acum 300 de ani
Remarcabile sunt hărţile întocmite de Giovanni Morando Visconti, cel mai important inginer militar genist al armatei habsburgice de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, care a participat la luptele purtate cu turcii şi a întocmit, împreună cu Luigi Ferdinando Marsigli, o hartă a Transilvaniei, cea mai completă de la începutul secolului al XVIII-lea, pe care apar şi fortificaţiile bănăţene. El este, totodată, cel care a întemeiat o şcoală de arhitecţi şi una de cartografi.
Remarcabil spirit enciclopedic la rândul său, contele Marsigli a făcut o amplă documentare în zona dunăreană la sfârşitul secolului al XVII-lea, pe care a valorificat-o într-o amplă lucrare, spunând despre zonele cercetate că sunt o „ lume îndepărtată, ascunsă… în barbaria ei necunoscută…” pe care el a scos-o la lumină pentru prima oară. Lucrarea „Danubius Pannonico-Mysicus”, apărută în 1726 a fost reeditată în 1744, în limba franceză. Pe hartă se poate vedea noua situaţie militară şi demografică, legăturile dintre vilayetul Timişoarei şi cetăţile transilvănene, precum şi o foarte bună reprezentare a cursului Dunării. O hartă de la cumpăna veacurilor pe care sunt reprezentate comitatele de pe Tisa mijlocie şi de jos înfăţişează şi Banatul, o regiune în bună parte aflată sub apă, cu multă mlaştină şi nesănătoasă, în care fuseseră identificate în jur de 20 de boli.
După pacea de la Karlowitz, din 1699, care a pus capăt primului război austro-turc, Banatul a continuat să rămână sub stăpânire otomană dar în primul deceniu al secolului al XVIII-lea, contele Marsigli, secondat de Johann Christoph Müller, a întocmit o hartă a provinciei care a rămas de referinţă în cartografia civilă a acesteia până în anul 1769. După cucerirea Timişoarei, în 1716, au fost întocmite mai multe planuri de situaţie militare, în acuarelă, însoţite de rapoarte. Cetatea Timişoarei era încă un oraş otoman, iar pe planuri se pot vedea mlaştinile care acopereau cea mai mare suprafaţă a oraşului, dar pe care sunt localizate şi suburbiile Palanca Mare şi Palanca Mică.
Din 1716 sau 1717 datează şi prima hartă tipărită a Banatului, la Augsburg, pe care reţeaua hidrografică e foarte bine reprezentată.
Tot din 1717 există şi planul Perette, pe cît de minuţios pe atât de valoros pentru începuturile Timişoarei habsburgice. După pacea de la Passarowitz din 1718, care a pus capăt celui de-al doilea război austro-turc, Banatul, Oltenia şi Serbia au trecut sub stăpânire habsburgică şi au fost întocmite hărţile celor 11 districte, pe baza cărora s-a realizat, în 1723/1725 aşa-zisa hartă a lui Mercy, prima hartă generalizată a Banatului bazată pe elemente de topografiere. Pe baza acesteia a fost realizată, în 1725, o altă hartă reprezentativă, care evidenţiază importanţa Banatului montan şi a mineritului.
Surse foto: romaniaforum.info, wikipedia.org, researchgate.net
