Proiecte de aproape 500.000 de euro, finanțate cu ajutorul GAL Timișul de...

Proiecte de aproape 500.000 de euro, finanțate cu ajutorul GAL Timișul de Centru

0
DISTRIBUIȚI

fonduri europene

Mai multe proiecte, în valoare de aproximativ 485.000 de euro, au fost alese de către comitetul de selecție al GAL Timișul de Centru pentru a primi finanțare în perioada următoare. Reprezentanții grupului de acțiune locală informează că autorităților publice de pe raza GAL Timiș le-au fost alocați 160.000 de euro, bani destinați dotării serviciilor publice cu echipamente necesare gospodăririi eficiente a domeniului public.

De asemenea, o altă sumă de 110.000 euro este destinată domeniului socio-medical.


Banii vor fi împărțiți între modernizarea unui centru socio-medical în satul Șipet, comuna Tormac, și achiziționarea unei ambulanțe în comuna Parța.

Totodată, potrivit GAL Timișul de Centru, activitățile sportive și sprijinirea capacității administrative a societății civile beneficiază de o finanțare de aproape 90.000 de euro, iar 72.000 de euro au fost alocați susținerii activităților non-agricole din microregiunea Timișul de Centru. De asemenea, pentru refacerea și consolidarea ecosistemelor și realizarea de acțiuni de conștientizare cu privire la mediul înconjurător s-au alocat puțin peste 50.000 de euro.

„Este prima selecție din acest și ne bucurăm că am reușit să atingem o gamă vastă de domenii care sunt finanțate. În primăvara acestui an, se va deschide o sesiune nouă de apeluri de depunere de proiecte pentru ONG-uri, agricol, non-agricol și asociativitate și creare de cooperative, unde sper să avem din nou proiecte eligibile pe care să le putem finanța. O altă veste bună e că proiectele selectate anul trecut sunt deja în fază de implementare, ceea ce înseamnă că lucrurile funcționează foarte bine”, a declarat Alexandru Iovescu, managerul GAL Timișul de Centru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.