Formația maghiară Ethnofil va susține un concert în premieră în Timișoara, evenimentul fiind prima oprire inclusă în turneul din țara noastră al trupei care în luna decembrie a anului trecut a aniversat zece ani de existență.
Pe plan stilistic compozițiile lor se încadrează într-un amestec interesant de „world music” presărat cu porțiuni de jazz, rock și downtempo electronica, iar concertele lor au parte de o magie aparte și din cauza unor proiecții cât se poate de misterioase. Cel mai recent material discografic editat de Ethnofil poartă numele de The Edge și conține zece melodii pline de combinații sonore izbutite.
De altfel, acest album a câștigat un binemeritat loc 2 în clasamentul discurilor apărute în 2018 în țara vecină, realizat de site-ul kulter.hu.
Formația maghiară a susținut o serie de concerte în cadrul unor festivaluri din Europa – inclusiv în cadrul binecunoscutului festival O.z.o.r.a. – și a câștigat premiul cel mare al evenimentului Talentometer, un concurs organizat de binecunoscutul club A38 din Budapesta la care s-au înscris peste 650 de formații. Alături de influențele „world“ membrii trupei au o gamă variată de influențe, printre numele care și-au pus amprenta pe creațiile lor muzicale numărându-se Bonobo, Hiatus Kayiote, Karnivool, Aphex Twin și Radiohead.
Recitalul trupei maghiare va avea loc miercuri, 6 februarie, de la ora 21.00, la Reflektor Venue, iar biletele costă 20 lei. Concertul din Timișoara al trupei Ethnofil este realizat cu sprijinul NKA/Hangfoglaló Program și Stairway Booking.