Campionii din bazin. ILSA Timişoara a fost prima echipă care a dominat...

Campionii din bazin. ILSA Timişoara a fost prima echipă care a dominat polo-ul românesc

2
DISTRIBUIȚI
Foto: ilsa-timisoara.net

În această lună se împlinesc 20 de ani de la dispariţia unui nume de referinţă al sportului timişorean. Formaţia de polo pe apă a fostei fabrici ILSA a câştigat nu mai puţin de şase titluri consecutive de campioană a României între 1946 şi 1951. Acea „Echipă de Vis” a reprezentat totodată şi osatura naţionalei la Jocurile Olimpice de la Helsinki. Astăzi, sportul în bazin la nivel de performanţă e complet absent din viaţa oraşului de pe Bega.

Dacă de handbalul feminin, care a adus 11 lauri naţionali, se mai poate vorbi chiar dacă doar la nivel de amatori, disciplina polo a dispărut complet de pe malurile Begăi deşi a adus de asemenea satisfacţii mari după Al Doilea Război Mondial. Timişoara a fost chiar un leagăn al sportului în bazin, precum la fotbal, iar primele rădăcini ale polo-ului în Banat le regăsim undeva în timpul anilor ’20. ILSA, binecunoscuta fabrică care însemna Industria Lânii, Societate pe Acţiuni, a fost înfiinţată de o familie de evrei în anul 1905 şi era cunoscută la început sub denumirea de Gyapjuipar (maghiară) sau Wollindustrie (germană). Întreprinderea asigura condiţii pe care astăzi le-am considera foarte moderne pentru angajaţi. O grădiniţă şi creşă pentru copiii angajaţilor, dar şi echipe sportive… din plin. Inclusiv secţia de fotbal era printre primele de acest gen din ţară. ILSA s-a îndreptat însă cu mai mult succes către sporturile acvatice. Avea şi un club de canotaj iar cu eforturi susínute, banii strânşi de la diferite reuniuni (Ceaiul de Duminică, evenimente dansante) a fost construit bazinul de înot la începutul anilor ’30.

Noile facilităţi au atras înotători şi jucători de polo de la vechiul bazin militar „Igiena”, împreună cu antrenorul lor Ravasz Pali (Hapsi). Printre ei s-a aflat şi Adalbert „Stubi” Sterbenz, care avea să fie cea mai longevivă personalitate de la ILSA, unde a petrecut cinci decenii în diverse capacităţi. Performanţele în bazinul aflat la început în aer liber au apărut în scurt timp. Laci Bohunitzki, Pullok Jenci şi Salay Zsuska, ultima la feminin, au fost primii campioni naţionali la înot ai clubului timişorean.

„Echipa de Vis”

Prima participare a echipei de polo pe apă în campionatul României a fost consemnată în anul 1933. ILSA a ajuns chiar în finala ediţiei, pierdută în faţa celor de la MSE Târgu Mureş (scor 0-4). Clubul a devenit unul puternic iar după Al Doilea Război Mondial au fost aduşi sportivi de anvergură şi din alte locaţii, inclusiv din Budapesta, cazul lui Torok Gabor (Gabi), sosit de la colosul maghiar Ferencvaros, jucător rămas apoi şi ca antrenor până la începutul anilor ’60. Rezultatele s-au materializat aproape instant în competiţia naţională. ILSA a cucerit nu mai puţin de şase titluri consecutive între anii 1946 şi 1951. Din „Echipa de Vis” sau „Arany Csapat” (maghiară), cum a rămas cunoscut acel team timişorean, făceau parte „stele” precum Adalbert Sterbenz, Norman Zoltan, Weinreich Lazar, Novak Jozsef, Molnar Endre, Bohunitzki Laszlo, Kepich Gyuri, Retscher Adalbert (Ocsi) şi Iosim Octavia. Cu precizarea că primul, selecţionat şi la echipa naţională, a fost „nevoit” să-şi schimbe numele în Stănescu… Rămas însă în memoria fanilor ca „Stubi” el a fost câteva sezoane golgheterul campionatului, dar şi principal marcator al „tricolorilor”.

Foto: Adalbert „Stubi” Stănescu

Trebuie spus că primul titlu cucerit de ILSA a reprezentat o mare surpriză în sine. În 1946 Timişoara trebuia să fie chiar gazda Campionatului Naţional de Înot (care cuprindea şi competiţia de polo), dar locaţia a fost schimbată cu ştrandul Obor din Capitală. Bănăţenii s-au remarcat cu un stil diferit faţă de competitoarele din ţară, un joc în viteză practicat de băieţii lui Gabor Torok, bazat totodată şi pe calităţile dobândite de unii dintre elevii săi la alte sporturi. „Bupsi” Novak era un adevărat „sprinter” la înot iar „Stănescu” practica totodată handbal şi baschet, având astfel o tehnică perfectă. Finala a fost aprig disputată contra favoritei Ferar Cluj. La 5-4 ardelenii au ieşit din bazin în semn de protest la adresa arbitrajului, umbrind uşor întâia izbândă a trupei de pe Bega. „Gazeta sporturilor” a descris în detaliu la acea vreme faza care i-a nemulţumit pe pierzători: „Torok a fost atacat neregulamentar de Iordache. Arbitrul a sancționat și Torok a pasat fulgerător lui Stănescu, care a marcat. Clujenii au fost luați prin surprindere, când așteptau ca lovitura de pedeapsă să se facă după ce jucătorii vinovați au fost trimiși la locul unde s-a comis neregularitatea”. Stănescu şi Torok au marcat câte două goluri în ultimul act. Al cincilea a fost izbutit de Novac. Inedit a fost premiul câştigătorilor, care au primi Cupa „Helbam” şi opt pui!

În ciuda acelui gest al adversarilor, valoarea lotului timişorean a fost oricum confirmată în următoarea cinci sezoane, adjudecate unul după altul, cât şi la selecţia pentru cea mai importantă competiţie sportivă de pe planetă!

Naţionala la Helsinki. Foto: ilsa-timisoara.net

„Osatura” naţionalei la Helsinki

În 1952, pentru prima dată delegaţia României la Jocurile Olimpice cuprindea şi o echipă de polo pe apă. Pe plan intern acest an a coincis cu pierderea supremaţiei de către ILSA, în faţa Stelei, care alături de Dinamo, avea să preia de altfel în forţă „ştafeta” întregului sport românesc în comunism.


Totuşi, echipa din bazin la Helsinki, în Finlanda, se baza pe nu mai puţin de cinci componenţi de la Timişoara din totalul de opt jucători din lot. Aceştia au fost Iosim Octavian, Zoltan Norman, Adalbert Stănescu, Zoltan Hoszpodar şi antrenorul-jucător, „românizat” şi el, Gavrilă Torok. La această ediţie a JO echipa noastră de polo a fost însă eliminată devreme, din faza preliminară, după două jocuri. Un 4-8 cu Germania de Vest şi un 3-6 cu Statele Unite. România s-a „mulţumit” astfel cu locul 17 din 21 de participante la această disciplină.

Patru ani mai târziu, la JO de la Melbourne (Australia), doar Zoli Hoszpodar a fost reprezentantul lui ILSA în naţionala de polo. România s-a descurcat ceva mai bine la această ediţie, clasându-se pe locul 8!

Decădere şi dispariţie

Din păcate, din anii ’60 rezultatele au început să scadă, în paralel cu dominaţia Capitalei. Echipa a avut şi perioade petrecute în eşalonul secund iar rând pe rând componenţii de bază fie s-au retras, fie au părăsit ţara. Aşa cum a fost cazul reputatului antrenor Peter Lovas. Bazinul a fost acoperit în deceniul al şaptelea, dar a fost o lucrare care a cauzat şi neajunsuri, căci ventilaţia şi alte aspecte practice nu au fost prevăzute. Anii ’80 au devenit sinonimi pentru ILSA cu relansarea, dar şi, la scurtă vreme, cu decăderea definitivă. În 1983 echipa timişoreană a învins puterea zilei, Steaua, după o promovare mult aşteptată în elită. Semne ale picajului au fost încă dinainte de 1989. Un astfel de exemplu e că a dispărut programul activ de înot la ILSA. Grăitor e faptul că a fost montată o instalaţie de încălzire la bazin în 1985, fără a fi însă utilizată din cauza crizei de combustibil.

Clubul aflat pe locul 4 în clasamentul all-time al polo-ului pe apă românesc şi-a găsit sfârşitul în 1999. Atunci echipa activase sub denumirea de ILSA Dinamo după o fuziune, evident din raţiuni financiare, cu Dinamo Oradea. Din lipsa unui bazin omologat pe Bega noua „combinată” îşi disputa jocurile de acasă pe Crişul Repede. Gruparea vestică a încheiat sezonul penultima din opt echipe care formau eşalonul de top. Rămas totodată şi unicul campionat de seniori din ţară acesta e denumit pompos în ultimii ani „SuperLiga”.

Urmele marilor performanţe au dispărut rapid, la fel ca fabrica ILSA în sine, spaţiul fostei fabrici fiind ochit de diverşi oameni de afaceri. În 2000 bazinul din apropierea Bulevardului Take Ionescu a fost închis şi demolat nouă ani mai târziu. În ciuda diverselor promisiuni, până astăzi, municipalitatea nu a reuşit să construiască un bazin nou de înot la standarde actuale.

Fotografii: ilsa-timisoara.net, Adalbert Stănescu, Druckeria

2 COMENTARII

  1. Am prins anii 80 cand eram copil ,Stanescu Adalbert m-a invatat sa inot alaturi de Cintean Alexandru Weispecher Martin ,majoritatea nu mai sunt ceilalti au emigrat de regula in Germania si Israel ….ce vremuri ..alaturi de conducerea de atunci care se implicau in activitatea sportiva cine isi mai aduce oare aminte de Vinereanu Dumitru ,Cuciula Gheorghe ,Sturza Ioana astazi nu mai sunt nici unul dintr-e ei Dumnezeu sa ii odihnesca in pace

  2. Si eu am prins personalitatile din echipa de glorie: Torok Gabi (care insa era deja paralizat) Norman Zoli, dar si mai tinarul Gyuri Szuhanek, fiul celebrului pictor Szuhanek, care de fapt mi-a fost si antrenor la inot. Mai era si echipa de canotaj, echipa de handbal, etc. Deh, au fost anii de glorie ai sportului timisorean pe care Bucurestenii si-au dat toata silinta sa il distruga cat mai eficient. Timisoara nu a fost niciodata in „gratiile” capitalei. In nici o privinta. Si nici azi nu este! Pacat!…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.