Adrian Pau, deputat Pro România de Timiș, l-a atacat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, pe primarul Robu, nemulțumit fiind de faptul că a observat că PNL a amplasat în diferite locuri din Timișoara corturi cu însemnele partidului. Asta deși Primăria Timișoara le-ar fi dat aprobare partidelor politice să-și amplaseze corturi fără astfel de însemne.
„Primăria Timișoara a dat aprobare pentru partidele politice în a amplasa corturi fără însemnele politice, fără a avea alte tipuri de însemne. Constatăm însă că în oraș există corturi care au însemnele PNL și mă întreb în acest moment: oare PNL-ul ar trebui să fie altfel decât celelalte partide, oare domnul Robu poate merge pe limbajul domnului Codrin Ștefănescu? Domnul Robu este un mic Dragnea la nivel local? Ce e pentru dânsul, e în regulă, ce nu este pentru dânsul, nu este în regulă. Adică colegii dânsului să aibă, restul să moară dacă nu-s la putere. Nu înțeleg această abordare. Dacă la Codrin Ștefănescu nu mă pot aștepta la foarte multe lucruri bune, deși a fost colegul meu, domnul Robu, având în vedere funcția și faptul că vine din mediul universitar, a fost rector și este primar al Timișoarei, cred că ar trebui să aibă un pic altă abordare și față de ceilalți colegi de pe scena politică”, a afirmat Adrian Pau.
Aceasta nu este prima dată când primarul Robu este comparat cu Liviu Dragnea. În urmă cu mai bine de o lună, nou președinte USR Timișoara, Dan Reșitnec, făcea o comparație asemănătoare.
De asemenea, deputatul Pro România l-a ironizat pe Nicolae Robu pentru faptul că a ajuns să facă concedieri în direct pe Facebook, în loc să se ocupe de problemele importante ale Timișoarei.
„Nu mi se pare corect ce se întâmplă față de Pro România și aș vrea să atrag atenția și aș aștepta de la dânsul un punct de vedere, deși mă îndoiesc să-l am.
Dânsul ne răspunde atunci când îl interesează ceva și atunci când mai are de făcut ceva concedieri pe Facebook, are probleme importante, ce ne interesează pe noi Timișoara? N-are el probleme cu Timișoara. Dacă am ajuns ca în calitate de ordonator principal de credite să mă ocup de ceea ce se întâmplă la creșa 27, lăsați-mă atunci să-mi văd de treaba mea, să merg la creșa 27. Cred că ar trebui să mă ocup de investițiile orașului, de orașul Timișoara vorbim la nivel macro, nu la nivel micro”, a adăugat Adrian Pau.
Deputatul a mai precizat că Nicolae Robu este, în acest moment, „ciumă” și că și-ar dori ca la următoarele alegeri locale timișorenii să se „trezească” și să nu-l mai voteze.
„Ne-am obișnuit cu această abordare a domnului primar, poate reușim pe această cale să-l aducem pe domnul primar, să-l trezim un pic pe dânsul și pe cei din jurul dânsului. Este un aspect care este deranjant, ne găsim în situația în care pentru unii suntem mumă, iar pentru alții ciumă. Nu avem o problemă, dar dânsul este cel care vorbește de ciumă, nu știu care, roșie, galbenă, albastră, portocalie, are câte o ciumă dinasta. Dar în momentul de față, paradoxul e că dânsul este ciumă. Mergem înainte, sperăm să-l mai avem doar un an și ceva, sperăm ca la următoarele alegeri timișorenii să se trezească și să încercăm să facem ce-i mai bine pentru Timișoara”, a conchis Adrian Pau.
Foto: Virgil Simonescu