Solista timișoreancă Maryliss a lansat recent cel de-al doilea single din carieră, melodia „În urma ta“ având parte de un videoclip realizat de Timișoara Film Society. Pe numele ei adev[rat Maria-Eliza Dumitrescu, Marylisds s-a născut pe 21 noiembrie 1989 în Drobeta-Turnu Severin și s-a stabilit la Timișoara. Maryliss a început să cânte de la o vârstă foarte fragedă, absolvind Școală Populară de Artă din orașul natal, secția canto clasic și muzică ușoară, pasiunea să începând în timpul școlii generale, liceului și facultății. A participat la diverse evenimente și concursuri muzicale, culminând cu „Vocea României”, sezonul 6 (2O16), unde a ajuns până în faza semifinalelor, reușind performanță de a întoarce cele 4 scaune, alegând să meargă mai departe în concurs sub îndrumarea lui Smiley. Artista a debutat acum trei ani cu piesa „Nu renunța”.
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică?
– Pasiunea mea pentru muzică a luat naștere în jurul vârstei de 14 ani, iar talentul meu cred cu tărie că l-am moșteni de la bunicul și bunica mea. Cu bunicul obișnuiam să cânt destul de des, acesta fiind și cel care m-a îndrumat către Școala Populată de Arte din Drobeta Turnu-Severin.
– Ai absolvit Scoala Populara de Arta din Turnu Severin. Care au fost primele formule de trupe în care ai cântat?
– După absolvirea școlii, am luat o pauză destul de lungă din cântat ( fiind perioada bac-ului, m-am focusat pe studiu ) până în momentul în care am venit la Timișoara cu Facultatea, iar pe întreaga perioadă a facultății, am lăsat muzica pe post de hobby, mergeam foarte des la karaoke și îmi terorizam colegii de palier din cămin, cântând zilnic. După absolvirea Facultății de Asistență Socială, m-am înscris la Master și am decis că este vremea să mă angajez. Zis și făcut! M-am angajat crupier online la un casino din Timișoara, iar acolo mi-am făcut foarte multe prietene, întâmplarea făcând ca iubitul uneia dintre ele să fie Dj. Prin intermediul acestuia, am ajuns la un studio din Timișoara, Xland se numea, unde am cunoscut 2 tipi, care mi-au propus o colaborare, prin care ei se angajau să mă impresarieze și să ” rupem topurile ” după spusele lor, dar evident nu a fost deloc așa. Naiva fiind și dornică să cânt, am îmbrățișat cu un foarte mare entuziasm spusele lor, am semnat și un contract, cu niște clauze foarte stricte și niște sume de ordinul zecior de mii de euro.
La studio l-am cunoscut de Dany, și el artist acolo, un tip foarte talentat și un rapper foarte bun. În orice caz în urma colaborări cu acest studio, m-am ales cu ore pierdute în studio, idei de piese începute, dar nefinalizate și 2 cântări ( în scopul promovării ).Prima cântare a fost într-un club, Play, era undeva prin Calea Aradului, iar a doua la Festivalul Xland, organizat de băieții cu studioul, unde au concertat artiști cunoscuți atât pe plan local cât și național: Feli, Silviu Pașca, Raluka, Corina, Antonia. Partea bună, este că nici un om nu apare întâmplător în drumul nostru, iar de la Dany, l-am cunoscut pe Benson Joel, care mi-a propus să cânt cu ei, el având pe vremea aceea Exiled Band.
Am stat în Exiled Band aproximativ 2 ani, după care am hotărât să îmi văd de drumul meu. A fost o perioadă foarte frumoasă, multă distracție, eram o gâșcă foarte făină.
Imediat după ce am plecat din trupă am fost solicitată pentru un eveniment cu bând pentru noaptea de Revelion. Dar de unde band? Așa că m-am hotărât să îmi fac propria trupă și din vorbă în vorbă revenind la ce am spus mai sus cum că “ nimic nu este întâmplător “ l-am cunoscut pe Mugurel Crăciun, de la toboșarul din Exiled Bând care pe vremea aceea era Cristinel Iakab.
Întâmplător și Mugurel plecase din trupa în care activase și avea același gând ca mine. Zis și făcut! Și așa a luat naștere trupa Stage 5, în care am activat aproximativ un an și am hotărât să mă retrag fiindcă nu era ce îmi doream. Am fost foarte dezamăgită după acest episod, sincer îmi pierdusem toată speranța că mai pot găsi oameni cu care să rezonez muzical. Așa a luat naștere piesă “ Nu Renunță “ era vara anului 2015. Și n-am renunțat! Povestea a continuat din momentul în care am fost contactată de Laurențiu Morun, sunetistul trupei Fun Box, pentru a-i ajuta la o cântare la Gărâna fiindcă le dispăruse solista. Am acceptat fără să stau pe gânduri, cântarea a decurs foarte bine, iar ei mi-au propus apoi să formăm o trupă, ceea ce s-a și întâmplat , după 2 luni, luând naștere Cover Up.
– Când ai cântat pentru prima oară în Timișoara? Aveai emoții înaintea recitalurilor? Mai ai și acum?
Prima dată, acompaniată live, am cântat, la Zai alături de Benson Joel, am avut mari emoții și în continuare le am înainte de fiecare cântare. E o stare de euforie, combinată cu emoție, cu dorința de a cânta, în care simți că te deconectezi complet de background și te transpui în propria-ți poveste. E un sentiment unic!
– Ce a reprezentat pentru tine apariția la sezonul 6 din Vocea Romăniei? Te-a ajutat în carieră? Care sunt principalele avantaje ale participării la concursurile de talente?
– Participarea la Vocea a fost o experiență foarte benefică, plăcută și m-a ajutat într-o mică măsură să ies puțin din anonimat. Consider că este o carte de vizită bună. Personal, după această experiență, am căpătat mult mai multă încredere în mine, în ceea ce pot și îmi amintesc că am ieșit din concurs cu o foarte mare determinare și dorința de a scrie și a mă apuca serios de treabă. Ceea ce am și făcut!
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
Când eram micuță, am avut casete cu Genius, 3SE, A.S.I.A, Candy, Animal X, aveam un casetofon mic, pe care îl căram prin toată casa după mine și îmi înnebuneam părinții și vecinii.După 14 ani, am ascultat foarte mult, Alicia Keys, Celine Dion, Mariah Carey, Christina Aguilera, Tony Braxton, Cher, Witney Houston, Amy Winehouse, Michael Jakson, Madonna, Anastasia, Shania Twain, Spice Gîrls, Pixie Lott, pop-ul anilor 80-90.
Adele, Pink, Jessie J, artiști mai noi, Elle King, Rebecca Fergunson, Alice Merton, îmi plac foarte mult, Beth Hart, Norah Jones de asemenea.
Halestorm, Aerosmith, Bon Jovi, Dorothy, The Pretty Reckless când am pofta de rock, sau îl ascult pe iubitul meu, Silviu Dan Iliescu.
– În lumea muzicală românească există puține fete. Cât de greu este să cânți alături de trupe formate în marea majoritate de băieți?
– Aș fi zis la început când am format trupa, ca mai ușor, fiind atâția băieți în jur. Ce-i drept sunt privilegiată când vine vorba de cărat scule, în rest mă cam ocup de toate aspectele organizatorice și manageriale ale trupei.
– Faci parte dintr-o formație de cover-uri cu care cânți la multe evenimente private. Ai avut vreodată momente mai puțin plăcute la asemenea evenimente? Cum ai trecut peste ele?
– Așa este, am avut parte de multe peripeții, îmi amintesc că am fost la un eveniment unde am picat exact ca nucă în perete, nu ne asculta nimeni, și spre dimineață după ce s-au încins spiritele, au venit oamenii la noi pentru dedicații. A fost un moment destul de penibil, iar ei foarte insistenți, așa că le-am zâmbit, m-am făcut că nu înțeleg ce doresc și mi-am văzut de treabă în continuare.
– Prima ta piesă a apărut în 2016. A doua, în 2019. De ce a trecut atâta timp între cele două melodii compoziții proprii?
– A fost o perioadă prielnică pentru a scrie, și am sperat ca împreună cu colegii mei, vom putea trece proiectul Cover Up și la next level, acela de a compune împreună, am încercat însă nu prea am reușit, așa că m-am hotărât să iau inițiativa de anul acesta și să fac ceea ce mi-am dorit de la bun început, prin proiectul Maryliss.
– De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?
Inspirația îmi vine din suflet din adâncul inimii mele, din propriile experiențe și trăiri. Aștern cu drag tot ce simt pe note. Sunt o persoană introvertită deși nu ai zice asta, iar acesta este felul meu de a mă regăsi și de a mă descărca, prin muzică.
Scriind, mă detașez de tot și mă refugiez în lumea mea, unde totul este posibi și este posibil totul, ține doar de noi, de atitudinea și de credința noastră.
– Ce părere ai de muzica pop – rock românească de la ora actuală?
– Cred că ce lipsește din scena autohtonă în prezent, sunt mai mulți artiști care să pună accent pe compozițiile proprii, dar în egală măsură, artiști care să nu facă muzică după regulile impuse de alții, muzică de consum. Probabil la fel de mult lipsesc și piesele scrise ca o trupă.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
Concertul care m-a marcat cel mai tare a fost cel alături de Trupa Vunk, în anul 2015 la Sala Capitol din Timișoara. M-a marcat în primul rând, pentru că, am avut onoare de a participa la un asemenea eveniment, în al doilea rând pentru că îmi plac foarte tare cei de la Vunk iar invitația a venit chiar de la Cornel Ilie, după ce ascultase niște filmări cu mine pe YouTube, și fiindcă de la niște cântări micuțe cu public mărunt pe care le avusesem până atunci, m-am trezit pe ditamai scena, în fața unei săli pline, alături de Cornle Ilie cântând, piesa pe care o repetasem împreună o dată, înainte cu 15 minute undeva în backstage. A fost un moment pe cinste, pe care nu îl voi uita niciodată.
– Dacă ai putea să trăiești oriunde în lume, unde ar fi acest loc?
Nu am un loc anume unde aș vrea să trăiesc, desigur mi-ar plăcea să vizitez cât mai multe locuri, dar să trăiesc, aș alege să trăiesc alături de familia mea.
– Dacă nu ai fi îmbrățișat această carieră, ce meserie ai fi avut?
Dacă e să ne luăm după facultatea absolvită, aș zice, asistent social, dar dacă stau bine să mă gândesc ce lucruri mă incită, cred că în poliție la criminalistică, mi-ar fi plăcut.
– De unde ți-a venit ideea numelui de scenă Maryliss?
De la numele meu Maria-Eliza. Zic eu că a ieșit o contopire drăguță și destul de reușită între cele două nume.
– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
Cel mai bun sfat, pe care l-am primit, a fost acela de a nu-mi face așteptări, lucru pe care îl transmit și eu mai departe, iar sfatul meu pentru cei care doresc să pășească pe acest drum, este să facă doar ceea ce simt, să încerce pe cât posibl să evite compromisul sub orice formă, să creadă în visul lor și să lupte pentru el. Să nu renunțe nicio secundă sau să amâne, fiindcă timpul este foarte prețios, să profite de orice ocazie și oportunitate, să asculte cât mai puțin în stânga și în dreapta, fiindcă sfaturi vor veni din toate părțile, și bune și mai puțin bune, să își asculte instinctul mereu și să își mențină focusul și entuziasmul pentru muzică, no matter what.
– Multă lume spune că ora exactă în industria muzicală românească se dă la București. Te gândești să te muți în Capitală pentru a avea o expunere mai mare în mass – media ?
Muzica poți să faci oriunde, dacă asta îți dorești cu adevărat. În scopuri muzicale mă pot duce în București ori de câte ori este nevoie, dar ca să renunț la tot ce am aici, ar trebui să am o oportunitate once în a lifetime. Momentan îmi e bine aici, dar cine știe unde ne duce viața!
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara?
– Scena muzicală din Timișoara are foarte mulți artiști și instrumentiști cu care se poate mândri însă balanța se înclină către cei care cântă cover-uri. Dar, timpul nu este pierdut și nu este niciodată târziu să faci și altceva, asta dacă îți dorești, desigur.
Diferența între cele două tipologii, o reprezintă percepția asupra actului artistic. La un eveniment privat oamenii vor să se distreze și cam asta este obiectivul principal. La un concert de sine stătător, teoretic, oamenii vin să te cunoască pe tine ca artist, nu ca entartainer. De ce am spus „teoretic”? Pentru că, cu cât adun din ce în ce mai multe evenimente la activ, cu atât realitatea mă izbește mai puternic: oamenii sunt mișcați de ceea ce, din punct de vedere auditiv, recunosc de undeva sau asociază cu ceva, astfel pierzându-și curiozitatea de a mai descoperii și alte sonorități. Așa văd eu lucrurile.
– Unde te vezi peste cinci ani?
Peste 5 ani, mă văd făcând aceași lucru, muzica, cu propriul locușor în care să mă desfășor muzical și înconjurată de oameni cu același țel ca mine.
