Trupa arădeană Amifran, fondată în 1992 de Florin Didilescu şi dedicată „protejării şi ilustrării limbii franceze”, începe o nouă primăvară europeană, un program prin care se doreşte promovarea liceenilor arădeni în dialogul cultural internaţional şi, o dată cu ei, a creatorilor locali. În acest an, proiectul se desfăşoară în cadrul sezonului România-Franţa, inaugurat la sfârşitul lunii noiembrie 2018, care îşi propune ca, timp de câteva luni, să redescopere şi să întărească legăturile istorice dintre cele două ţări, precum şi a Lunii Francofoniei, promovată de Institutul Francez în luna martie a fiecărui an.
Tinerii francofoni arădeni, coordonaţi de Florin Didilescu, organizează un turneu cu spectacolul „Lʹhéritage” (Moştenirea), o comedie neagră din registrul absurdului având ca punct de plecare textul „Tot ce se dă” al actorului şi dramatugului arădean Ioan Peter-Pit, care începe la Timişoara, joi, 7 martie, ora 19.00, în sala Studio a teatrului maghiar, şi va continua la Besançon, unde are loc Festivalul Interaţional al Limbilor şi Culturilor Lumii dedicat anul acesta României, Strasbourg, Paris, Lille, Viena şi Pécs. În toate oraşele, liceenii arădeni vor avea prilejul de a face mai multe vizite culturale, iar la Paris vor căuta urmele „românilor care au făcut Franţa”.
Traducerea şi adaptarea textului au fost realizate de Liana Didilescu Marechal, regia îi aparţine profesorului Didilescu, iar din distribuţie fac parte Miruna Gabor de la Colegiul Naţional „Ghiba Birta”, Mihai Filimon, Alex Dămăcuş, Raul Rotaru şi David Cios, toţi de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”. Coloana sonoră şi video este semnată de Andreea Lupei, absolventă a colegiului „Moise Nicoară” şi în prezent studentă în Olanda.
Amifran a pus în scenă un spectacol de actualitate despre peripeţiile a trei tineri români plecaţi în Occident în căutarea unei vieţi mai bune. Subiectul poate părea banal, în condiţiile în care România are peste patru milioane de emigranţi, situându-se pe locul al doilea după Siria, iar cei rămaşi în ţară se străduiesc, de trei decenii, să se desprindă de trecut, un loc de refugiu doar pentru cei care nu au reuşit să-şi facă un rost.
La rândul lui, prezentul a provocat suficiente dezamăgiri, făcându-i pe cei mai în vârstă nostalgici şi stârnind curiozitatea celor tineri pentru o altă lume.
Călătoria tinerilor emigranţi nu este lipsită nici de griji, nici de surprize, dar ca de fiecare dată, umorul românesc, când negru, când absurd, a învins greutăţile şi îndeamnă la o despărţire de trecut cu zâmbetul pe buze, concluzia fiind că este mai uşor de scos omul din comunism, decât comunismul din om.
Intrarea la spectacol este liberă.
