Universitatea de Vest Timişoara a stabilit mai multe partneriate de colaborare cu instituţii din Serbia, în vederea dezvoltării de programe și proiecte comune în domeniul Studiilor de Securitate.
Delegaţia timişoreană, condusă de rectorul UVT, Marilen Pirtea, a răspuns unei invitaţii lansate de Institutul pentru Securitate Națională și Internațională (INIS) din Belgrad. Universitatea de Vest din Timișoara a dezvoltat, în cadrul Facultății de Știinte Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, un program masteral de Studii de Securitate Globală, singura ofertă specializată de studii în securitate din vestul României, cu o durată a sudiilor de doi ani. În cadrul demersurilor de extindere internațională a proiectelor asociate acestui program masteral, Facultatea de Știinte Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării își dezvoltă parteneriate universitare și de cercetare în aria Balcanilor de Vest.
În această etapă, colaborarea inițiată astăzi prin semnarea Memorandului de cooperare cu INIS completează sfera intereselor universitare deschise de către Universitatea de Vest din Timișoara prin Masterul de Studii de Securitate Globală.
Facultatea de Știinte Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, a cărui decan, conf. univ. dr. Florin Lobonț, a semnat Memorandumul convenit cu institutul din Belgrad, a stabilit astfel un cadru instituțional de cooperare internațională în sfera studiilor universitare și a cercetărilor din domeniul securității globale.
Marilen Pirtea a avut o serie de întâlniri și schimburi de idei în domeniul educației universitare și al cercetării științifice internaționale cu reprezentanți sârbi, cu Mladen Šarčević, ministrul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologice din Serbia, Zoran Dragišić, prodecan al Facultății de Studii de Securitate din cadrul Universității din Belgrad, cu Vladimir Marinković, vicepreședinte al Parlamentului Național al Serbiei și Aleksandra Tomić, președinte a Comisiei de Finanțe și Buget din Parlamentului Național al Serbiei. S-a discutat despre dezvoltarea ariei programelor universitare internaționale, cercetarea științifică din domeniul științelor politice și relațiilor internaționale, cât și oportunitățile de schimburi și proiecte transfrontaliere la care mediile universitare român și sârb pot participa și coopera.