În luna aprilie, ansamblul profesionist „Banatul” şi invitaţii acestuia oferă iubitorilor de folclor din judeţul Timiş nu mai puţin de opt spectacole extraordinare, cu cântece şi jocuri alese din folclorul autentic, care vor fi puse în scenă de orchestra ansamblului „Banatul” condusă de Sebastian Roşca şi de ansamlul de dansuri coordonat de maeştrii Brânduşa şi Nicolae Stănescu. Acestora li se vor alătura soliştii Liliana Laichici, Mihaela Petrovici, Stana Stepanescu, Petrică Miulescu-Irimică, Adrian Stanca, Dumitru Teleagă, Dana Gruescu, Ciprian Pop, Iasmina Iova, Georgiana Necşa, Ramona Ilieşi-Drăgan şi Doru Moldovan, care vor aduce pe scenă „ardelene”, „jocuri”, „hore”, „sârbe” sau „brâuri”.
Turneul va începe în 3 aprilie, la Recaş, în 4 aprilie ansamblul va poposi la Deta iar în 5 aprilie, la Ciacova. Următoarele localităţi vor fi Jimbolia, în 10 aprilie, Buziaş în 11 aprilie şi Gătaia în 12 aprilie. Ultimele spectacole vor avea loc la Margina, în 17 aprilie, şi la Sânnicolau Mare, în 18 aprilie.
În 15 aprilie, de la ora 18.00, va avea loc în sala Capitol spectacolul folcloric „Cântecul ne-alină dorul”, cu un program de cântece vechi şi jocuri populare tradiţionale, susţinut de clasele de folclor ale Şcolii de Arte din Timişoara şi invitaţi din Sibiu.
Spectacolul face parte din programul „Şcoala de Arte – între tradiţie şi modernitate”, aflat la cea de-a IV-a ediţie.
Intrarea la toate spectacolele este liberă.