Colterm a oprit căldura din caloriferele timişorenilor

Colterm a oprit căldura din caloriferele timişorenilor

1
DISTRIBUIȚI

Anunţ important făcut de reprezentanţii societăţii de termoficare a Timişoarei. Colterm a luat decizia de a încheia astăzi sezonul de încălzire 2018-2019, ca urmare a prognozei meteo pentru următoarea perioadă, care arată că temperaturile pe timpul zilei vor depăşi 20 de grade Celsius, iar cele pe timpul nopţii vor creşte la peste 10 grade Celsius.

Astfel, începând din această dimineaţă, de la ora 09.00, a fost întreruptă furnizarea încălzirii din sistemul centralizat de distribuție în Timișoara. Colterm informează că în cazul în care, în următoarea lună, temperaturile externe vor înregistra valori scăzute, societatea poate relua livrarea încălzirii.

“Sfătuim consumatorii de energie termică în sistem centralizat, care au posibilitatea, să-și izoleze sistemele interioare de încălzire, astfel încât acestea să rămână pline cu apă, pentru a evita coroziunea interioară a acestora.


În speranța că am reușit să asigurăm și în acest sezon de iarnă confortul termic necesar tuturor clienților, vă recomandăm ca pe timpul verii să efectuați  lucrările necesare în vederea creșterii eficienței utilizării energiei termice în imobile. De asemenea, vă reamintim că secialiștii companiei noastre vă stau la dispoziție pentru consultații în privința îmbunătățirii instalațiilor interioare sau eficientizării funcționării acestora, având și posibilitatea punerii acestora în practică, la cele mai bune prețuri. Cei care doresc să afle detalii despre serviciile oferite de Colterm o pot face la punctele de lucru din cele două mall-uri, la sediul central al societății de pe strada Joseph Lonovici nr. 4 sau pe www.colterm.ro”,  au informat reprezentanţii societăţii de termoficare.

1 COMENTARIU

  1. “Sfătuim consumatorii de energie termică în sistem centralizat, care au posibilitatea, să-și izoleze sistemele interioare de încălzire, astfel încât acestea să rămână pline cu apă…”
    Sfat inutil din moment ce odată cu oprirea încălzirii au fost golite și instalațiile.

Dă-i un răspuns lui jucu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.