Cum vor circula mijloacele de transport în comun la Timişoara în noaptea...

Cum vor circula mijloacele de transport în comun la Timişoara în noaptea de Înviere

0
DISTRIBUIȚI

Societatea de Transport Public Timişoara vine în sprijinul locuitorilor care doresc să participe la slujba de Înviere. Astfel, reprezentanţii instituţiei au luat decizia de a prelungi programul principalelor linii de transport în comun. Este vorba de tramvaiele care circulă pe liniile 2, 4, 7 şi 8, troleibuzele 14, 15 şi 16 şi autobuzele 33 şi E7. Acestea vor circula până la ora 03.30, cu staționare la capete de traseu între ora 00.00 și 01.30, în timpul slujbei religioase de Înviere.

Totodată, STPT informează că şi alte mijloace de transport în comun vor avea program modificat în perioada sărbătorilor pascale.

“În perioada sărbătorilor pascale, linia 33 barat va avea un program modificat. Astfel, vineri, 26.04.2019, autobuzul va circula conform programului de duminică, în data de 27 aprilie 2019 ultima plecare de la Metro va fi la ora 18.58, iar duminică, în 28 aprilie, autobuzul nu va circula.


În a doua zi de Paşte, luni 29 aprilie, toate mijloacele de transport în comun vor circula conform programului de duminică”, a informat STPT.

De asemenea, în această perioadă va fi modificat și programul de funcționare al chioșcurilor STPT. Vineri singurele puncte de lucru deschise vor fi cele din Piața 700, AEM, Calea Lipovei și  Muzeul de Transport „Corneliu Miklosi” de la ora 06.00 la 21.30, sâmbătă orarul la punctele de lucru din Piața 700, AEM, Calea Lipovei și de la Muzeul de Transport „Corneliu Miklosi” va fi de la ora 08.00 la 16.00, iar în prima și a doua zi de Paște toate chioșcurile de vânzare titluri de călătorie vor fi închise.

În data de 30 aprilie, vor funcționa toate punctele de lucru, cu program de la ora 06.00 la 21.00, iar în data de 1 mai, vor fi deschise doar chioșcurile din Piața 700, AEM, Calea Lipovei și Muzeul de Transport „Corneliu Miklosi”, cu program normal, de la 06.00 la 21.30.

Vaporaşele Societăţii de Transport Public Timişoara vor circula pe Bega şi în perioada sărbătorilor pascale, în perioada 26 aprilie – 29 aprilie, în regim de agrement. Îmbarcarea în vaporaşe se va face de la staţia Catedrala Mitropolitană. Transportul public pe Bega îşi va relua activitatea începând cu 30 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.