Concerte speciale puse la cale de Institutul Francez. Când au loc evenimentele

Concerte speciale puse la cale de Institutul Francez. Când au loc evenimentele

0
DISTRIBUIȚI

Institutul Francez din Timişoara şi Filarmonica Banatul invită publicul la două concerte cu artiști de excepţie şi programe pe măsură, care vor avea loc în 24 mai şi 28 mai, de la ora 19.00, la sala Capitol, şi sunt incluse în programul Sezonului România-Franţa.

Primul concert este unul vocal-simfonic, cu Michaël Cousteau la pupitrul dirijoral, pianista Dana Ciocârlie, care trăieşte în Franţa, şi corul „Ion Românu” al filarmonicii, dirijat de Iosif Todea. Programul este alcătuit din lucrări semnate de George Enescu, Paul Constantinescu, Guillaume Connesson, Diana Rotaru şi Maurice Ravel. Cel de-al doilea concert este un recital de pian intitulat „Imagini muzicale”, susţinut de Axia Marinescu din Franţa în cadrul unui turneu naţional, care va interpreta piese compuse de Erik Satie, Claude Debussy, Romain Zante, Maurice Ravel şi George Enescu, iar muzica va fi însoţită de proiecţii video ale unor tablouri de Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu, ambii apropiaţi de pictorii de la Barbizon, precum şi de lucrări semnate de Victor Brauner şi Horia Damian, pictori stabiliţi în Franţa.

În 25 şi 26 mai se desfăşoară cea de-a VIII-a ediţie a evenientului intitulat „Căsuţa piticilor”, care cuprinde peste o sută de activităţi educative, spectacole, teatru, dans, muzică, demonstraţii sportive şi ateliere artistice, ambianţa rockʹnʹroll a festivalului fiind susţinută de trupa franceză Ricardo, care va susţine două concerte la finalul fiecărei zile.


O feerie de baloane de săpun va fi realizată de Slash Bubbles din Paris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.